Publicat pe 31 Mar 2023 Medic stomatolog fals, reținut în București. O femeie a fost la un pas să rămână fără dinți, după o banală durere de măsea
Publicat pe 30 Mar 2023 Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre cazul Anei Morodan: Până la ce punct ocrotim siguranța în trafic și de la ce punct încolo marginalizăm o populație doar pentru că utilizează un medicament?
Publicat pe 30 Mar 2023 Mihaela Bilic, despre „Foamea sufletului” și întoarcerea la simplitate, la Pastila de Frumusețe
Publicat pe 30 Mar 2023 Medici şi specialişti au discutat la Universitatea Politehnica din Bucureşti despre rolul inteligenţei artificiale în medicină
Publicat pe 30 Mar 2023 Un anestezist, acuzat de otrăvirea a 30 de pacienţi. Voia să-și demonstreze apoi abilităţile de resuscitare
Publicat pe 30 Mar 2023 Antibiotice pe rețetă specială. Prof. dr. Dumitru Lupuleasa: Oamenii înghit antibiotic din carnea de pui, de vită.... Nu suntem împotrivă, dar trebuie bine gândită
Publicat pe 30 Mar 2023 Darren Cahill, nou interviu despre Simona Halep: Uneori, ea era cel mai mare duşman al ei
Publicat pe 29 Mar 2023 Mâncare contaminată cu substanțe cauzatoare de cancer. Alina Stoica (nutriționist) : Balonarea, gastrita, refluxul nu sunt normale
Publicat pe 29 Mar 2023 ”Cel mai bun medic ORL pentru cei mici” s-a înscris în PSD! Anunțul Liei Olguța Vasilescu
Publicat pe 28 Mar 2023 Igor Dodon, fostul preşedinte al Republicii Moldova, trimis în judecată pentru fals în acte
Publicat pe 28 Mar 2023 Ce s-a descoperit în cazul morții bătrânului din Buzău în care acuzați sunt trei minori. De ce a murit. Intervenția psihiatrului Gabriel Diaconu
Publicat pe 28 Mar 2023 Cum se transmite scarlatina. Dorobăț: Bolile nu mai sunt ca la carte. Trebuie să ne schimbăm și noi comportamentul față de ele
Publicat pe 27 Mar 2023 Uleiul care te ajută să micșorezi pofta de mâncare. Dr. Angela Laur: Cum se ia / video
Publicat pe 27 Mar 2023 Epilepsia, boala de care mulți angajatori se feresc: Am făcut o criză. A doua zi am fost dat afară, fără să am drept la replică. Mi s-a spus să mă pensionez
Publicat pe 27 Mar 2023 Te îngrași repede și nu știi de ce? S-ar putea să îți lipsească această vitamină. Bilic: Vom depune mai ușor kilograme în plus
Publicat pe 27 Mar 2023 "One Health" în România și la nivel internațional. Adrian Streinu-Cercel, la Academia de Sănătate
Publicat pe 26 Mar 2023 Examinarea șoferilor de peste 70 de ani, la cinci ani. Titi Aur: Aș începe de la 60 de ani. Ar trebui făcută mai des. Tatăl meu are 90 de ani. A schimbat permisul impresionant de ușor
Publicat pe 26 Mar 2023 Testul de sarcină: Când se face. Cât de repede poți afla dacă ești însărcinată
Publicat pe 26 Mar 2023 Rolul uleiului de lavandă. Dr Angela Laur, specialist aromaterapie: Trebuie să fie în trusa de farmacie a fiecărei familii. Nu are vârstă!
Publicat pe 26 Mar 2023 Val de accidente duminică, 26 martie 2023. Cisternă răsturnată în Suceava, un autoturism a izbit un camion oprit în Vaslui
Publicat pe 24 Mar 2023 În România, cine câștigă puțin plătește mai mult decât cel care câștigă mult. Daniel Dăianu, CF, despre excepțiile pentru IT-iști: Asta sună a șantaj
Publicat pe 24 Mar 2023 3 din 4 români, mai întâi la dr. Google. Dr. Craiu, sfat pentru părinţi: Să se întrebe în beneficiul cui vine acea informaţie. Dacă răspunsul nu este copilul, să mai caute
Publicat pe 24 Mar 2023 De ce s-a răspândit cancerul la sân atât de mult. Dr. Eniko Reka Fejer: Incidența a depășit-o pe cea a cancerului la colon
Publicat pe 24 Mar 2023 Cantitatea de vin care crește riscul de cancer e foarte mică. Dr. Eniko Reka Fejer (SANADOR), recomandare dacă nu vrei să ai tumori maligne / video
Publicat pe 23 Mar 2023 Când îți pot face rău lactatele. Risc crescut de diabet, cancer de sân şi de prostată
Publicat pe 23 Mar 2023 Cea mai sănătoasă dietă. Dr. Eniko Reka Fejer (SANADOR): Lista alimentelor de care să vă feriți. Cât privește cancerul de prostată, atenție la aceste produse de mâncat!
Publicat pe 23 Mar 2023 Infecția care, în zece ani, se poate transforma în cancer de col uterin. Dr. Eniko Reka Fejer (SANADOR): Se previne printr-un vaccin / video
Publicat pe 23 Mar 2023 Epidemie de cancer, cancer colorectal și de sân. Dr. Eniko Fejer, SANADOR, la DC News și DC Medical / video
Publicat pe 22 Mar 2023 Învinge frica de tratamentul stomatologic: 6 sfaturi utile pentru a merge la dentist
Publicat pe 21 Mar 2023 Ce se întâmplă când gătim alimentele în folie de aluminiu. Ne putem îmbolnăvi. Dr. Amalia Arhire: Riscurile sunt mari
Publicat pe 21 Mar 2023 Dr. Mihai Craiu, invitatul lunii la Parenting 101 cu prof. univ. Georgeta Pânișoară
Publicat pe 19 Mar 2023 Ce riști dacă te uiți la multe filme sau seriale noaptea. Avertismentul medicilor
Publicat pe 19 Mar 2023 Ce să faci dacă câinele tău a mâncat dulciuri. Ce este xilitolul, ingredientul prezent în tot mai multe alimente. Poate fi fatal
Publicat pe 18 Mar 2023 Pastila de Frumusețe. Operații estetice TABU: Labioplastia și alte intervenții din zona intimă /VIDEO Dr. Daniela Diveică, medic primar în chirurgie plastică și estetică, vine la Pastila de Frumusețe
Publicat pe 17 Mar 2023 Inteligența artificială în medicină. Rafila: Avantajele oferite de noile tehnologii nu trebuie să înlocuiască elementele legate de interacţiunea cu pacientul
Publicat pe 14 Mar 2023 Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) spune că Rudel Obreja a beneficiat de asigurarea corespunzătoare a dreptului la asistenţă medicală şi tratament
Publicat pe 14 Mar 2023 ”Asistăm la o adevărată revoluție”. Clase noi de medicamente reduc progresia bolii de rinichi în mod fenomenal. Dr. Adrian Covic anunță o schimbare colosală
Publicat pe 14 Mar 2023 Boala de rinichi, analizele care pot salva zeci de mii de vieți. Prof. dr. Adrian Covic: Cine trebuie să le facă și de la ce vârstă
Publicat pe 14 Mar 2023 Câinele doarme în pat cu tine? Cât de benefic este acest obicei, argumente pro și contra
Publicat pe 14 Mar 2023 Boala cronică de rinichi, cum fug pacienții de tratament și dializă, dar nu și de sfaturile de pe Internet. Prof. univ. dr. Liliana Tuță explică atitudinea periculoasă a bolnavului