Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

EXCLUSIV  Căsătorii pentru o zi de Valentine's Day. Ce spune un preot: E un teatru ce fac ei!

Rodica Mitu / 14 feb 2020 / 09:01

Ziua Îndrăgostiţilor sau Valentine's Day este sărbătorită pe 14 februarie. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a explicat, pentru DCNews, că Biserica nu blamează Valentine's Day, însă nu este de acord cu comercializarea acestei sărbători.

„Biserica nu blamează dragostea, dar nu este de acord cu erotizarea dragostei și nici cu comercializarea ei. Pentru că, de fapt, Valentine's Day s-a transformat dintr-o celebrare a virtuții dragostei într-o comercializare a sărbătorii", a spus Eugen Tănăsescu, adăugând totodată: „În numele ei, se fac petreceri, se fac excursii. Biserica dezaprobă acest fel de mercantilizare a sărbătorii. Aceasta este problema".

Totodată, a spus că „nu am putea să blamăm o zi a unui sfânt", dar și că „este uitat caracterul creștin al sărbătorii". În ceea ce-l priveşte pe Valentin, una dintre legende spune că a fost preot în Roma, în secolele II-III, iar în timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270 d.Hr.), ar fi ajutat tineri, creştini sau păgâni să se căsătorească. Împăratul roman era convins că bărbaţii ar fi soldaţi mult mai buni, dacă nu ar fi avut logodnice sau soţii, de aceea a interzis căsătoriile. Tânărul preot, dimpotrivă, susţinea că mariajul era parte din planul lui Dumnezeu şi unul dintre scopurile acestei vieţi. Astfel, a continuat să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii. „Binecuvânta tinerii îndrăgostiți și îi sfătuia să se căsătorească, deși în vremea aceea era interdicție", a explicat preotul Eugen Tănăsescu.

De Valentine's Day, îndrăgostiţii din întreaga lume aleg să se căsătorească. Mulți, însă, aleg să o facă pentru o zi, iar cuplurile primesc un certificat care să le amintească de ceremonie.

„Dragostea nu se poate trăi o zi. Este, de fapt, un teatru ceea ce fac. O joacă comercială. Nu există căsătorie de o zi, așa cum nu există dragoste de o zi, viață de o zi", a spus Eugen Tănăsescu.

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.25