Boloș, despre „ordonanța austerității“ anunțată de Guvern / Ministrul Finanțelor a pus gând rău „șefilor la bani“ / „Nu poți să ai o așa țopăială și dezmăț pe bani publici“

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Ioan-Marcel Boloș a vorbit despre ordonanța de urgență privitoare la reducerea cheltuielilor bugetare.

Ioan-Marcel Boloș, ministrul Finanțelor Publice, a vorbit despre ordonanța de urgență privitoare la reducerea cheltuielilor bugetare și a calificat-o drept o „ordonanță a austerității“. Ministrul consideră că e nevoie de o reformă profundă, care să diminuezi numărul de „șefi la bani“ și care să oprească „țopăiala și dezmățul“ pe bani publici.

„Trebuie să evităm acest risc care planează asupra noastră de suspendare a fondurilor europene pentru că fără ele România ar fi într-o derivă totală și nu vreau să mă gândesc ce ar însemna România fără fondurile europene.

Sper, de asemenea, ca mult criticata OUG a reformei și a austerității, care este pentru România, un reper, o răscruce - România se află la o răscruce de drumuri. Această OUG aduce cu sine, de asemenea, descentralizarea serviciilor publice, aduce cu sine regionalizarea anumitor servicii publice, să nu fiu înțeles greșit în sensul regionalizării totale - o să vedeți elemente de reformă pentru a nu mai ajunge la situații delicate pentru România din perspectiva sustenabilității finanțelor publice.

Guvernul României, așa cum premierul a spus de multe ori este angajat pe drumul reformelor publice. Premierul a spus-o, o spun și eu: trebuie să avem mai puțini șefi la bani. Avem peste 16.000 de șefi la bani, noi le spunem ordonatori de credite. Nu prea înțelege lumea exact ce sunt ordonatorii de credite, dar vă spun eu ce sunt: șefi la banii publici.

Nu poți să ceri impozite și taxe de la omul amărât și după aceea în partea cealaltă pe cheltuieli publice să ai o țopăială și un dezmăț pe bani publici, asta nu poate merge la infinit (...) Nici eu nu credeam că planează o așa mare greutate asupra României, dar este nevoie de această reformă. Este un act de curaj, pentru că vine o reformă profundă într-un an pre-electoral”, a spus Marcel Boloș.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel