BES1, prima reacţie după imaginile bombă cu sacii scoşi din sală

Biroul Electoral Sector 1 a reacţionat, după imaginile cu sacii plini de buletine de vot, scoşi din încăperea în care se aflau. 

"Având în vedere informaţiile şi imaginile din spaţiul public prin care se induce ideea că membrii BES1 ar fi facilitat sustragerea unor saci cu voturi din spaţiul securizat, întreaga prezentare în spaţiul public fiind deturnată în scopul inducerii în eroare a publicului, vă aducem la cunoştinţă următoarele: 

- cu titlu preliminar, facem precizarea că toţi membri BES1 şi-au desfăşurat activitatea continuu, din 27.09.2020 până la data de 29.09.2020, în jurul orei 3:00 dimineaţa. Activitatea s-a reluat pe 29.09, în jurul orei 9:30. 

În perioada în care BES1 a fost închis, acesta a fost păzit de o persoană din cadrul jandarmeriei. Pentru a evita orice suspiciune, cu jandarmul a stat atât membrul BES1 din partea PSD, dar şi doi candidaţi din cadrul USR. Accesul se face doar la cererea preşedintelui sau a locţiitorului BES1, jandarmul întocmind de fiecare dată un proces verbal de predare-primire a încăperii.", arată BES1 într-un comunicat.  

"În imaginile prezentate publicului, filmate în noaptea de 28.09.2020 apare preşedintele biroului, împreună cu preşedintele secţiei de votare. Au intrat pentru a ridica sacul care conţine semnăturile votanţilor. Alături de ei se află reprezentanţi ai USR PLUS care, în conformitate cu dispoziţiile legii, au solicitat să participe la această procedură", a mai transmis BES1, conform Antena3. 

Cine scoate sacii din sală

"Persoana care apare în imagini căutând printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1 şi lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate în conformitate cu dispoziţiile art. 121 alin. 22 din Legea 115 din 2015.

Facem precizarea că la secţiile de votare unde au fost constatate probleme, s-a procedat fie la renumărarea buletinelor de vot, fie la renumărarea semnăturilor alegătorilor sau a buletinelor de vot anulate, pentru a se verifica dacă datele consemnate în procesul-verbal reflectă realitatea, în conformitate cu prevederile hotărârii nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.

Persoana care apare în alt cadru al filmării, într-un colţ al încăperii şi aşază un sac, este un membru al Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1, iar acel sac conţine procesele-verbale ale unei secţii de votare. Procesele-verbale de la toate secţiile de votare la care au fost probleme, în sensul că nu se reuşea închiderea cheilor, au fost depozitate în acel colţ, preşedinţii secţiilor de votare fiind sunaţi ulterior, pentru a se prezenta la sediul Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1 în vederea rezolvării problemelor şi validării rezultatelor secţiei.

Renumărarea voturilor valabil exprimate a avut loc exclusiv în interiorul acelei încăperi, în prezenţa preşedintelui secţiei de votare şi a cel puţin unui membru al Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1. În unele cazuri, preşedintele a fost însoţit de membri ai secţiei de votare respective. În niciun caz, saci conţinând buletine de vot nu au părăsit încăperea. Mai mult, urmare a prezentei unui număr ridicat de preşedinţi ai secţiilor de votare, candidaţi şi observatori în incinta Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1, prin adresele din data de 29.09.2020, preşedintele Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1 a solicitat Jandarmeriei suplimentarea nr posturilor de paza amplasate în proximitatea sălii unde erau depozitate buletinele de vot, listele şi rechizitele.

Referitor la prezenta dlui Dan Barna în incinta sediului Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1, precizăm că acesta s-a prezentat în noaptea de 28/29.09.2020 pentru a solicita informaţii cu privire la stadiul verificării proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor alegerilor, posibilitate pe care o avea orice persoană, întrucât în acea încăpere se afla şi registratura Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1. Mai mult, persoanele ce apar în poza diseminată în spaţiul public, fac parte din personalul tehnic auxiliar ce se ocupă de evidenţa secţiilor de votare care au fost finalizate.", se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel