Băsescu: Ponta are două opțiuni. Ne întâlnim și mâine

Băsescu.jpeg
Băsescu.jpeg

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, de la Cotroceni, că va semna decretele de numire ale miniștrilor din cabinetul Ponta III, doar dacă Executivul își va asuma răspunderea pentru un nou program de guvernare. Șeful statului a explicat că Executivul lui Ponta poate vota un nou program de guvernare în ședința de guvern de mâine, și în aceeași zi să ceară aprobarea Parlamentului, promițând că va semna decretele în secunda doi. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, președintele a mai spus că se poate aștepta decizia CCR la contestația PDL-PMP. Președintele a menționat că a avut azi o întâlnire cu premierul Victor Ponta, cu care se va vedea și mâine.

Cele mai importante declarații ale șefului statului, Traian Băsescu:

- Voi respecta deciziile anterioare ale CCR și voi numi toți miniștrii în momentul în care condițiile vor fi îndeplinite

- ceea ce au am solicitat, având în vedere schimbarea extrem de importantă a structurii de susținere a guvernului în Parlament, să existe un program de guvernare care să reflecte noua realitate politică a guvernului precum și protocoalele convenite între partenerii din noua majoritate

- nu a fost posibil un asmeenea lucru astăzi în Parlament. Deocamdată sunt două opțiuni: 1. cea care pleacă de la realitatea unei întâmpinări făcute la CCR de grupul parlametar al PDL și al PMP. Ei au avut numărul de semnături cu care au depus la secretariatul CCR o întâmpinare legată de conținutul hotărârii. Din păcate, la această oră nu știu conținutul documentului, pot intui că este vorba de aceeași problemă, a legitimității guvernării, pe un program de guvernare aprobat de parlament atunci când era o realitatea politică USL-ul

- comportamentul de astăzi din parlament al fostului copreședinte USL demonstrează că USL-ul nu există

- 2. nevoia existenței acestui program de guvernare adaptat la noua realitate politică. Am discutat cu premierul Victor Ponta, sper ca în perioada următoate să dea soluția constituțională a asumării răspunderii actualului guvern pe un nou program de guvernare care să reflecte noile alianțe politice din Parlament

- Cred că este o soluție foarte rapidă pe care i-am și propus-o premierului, nu știu când va stabili CCR un termen, probabil măine se va da un termen, dar cea mai rapidă soluție mi se pare aceea a adoptării mâine în guvern a noului program de guvernare prin care guvernul să-și asume răspunderea în Parlament și eu vă asigur că în momentul în care programul de guvernare ar fi asumat, nu voi ezita să semnez decretele de instalare a noilor miniștrii dintr-un motiv simplu: nu văd ce ar putea să fie într-un program de guvernare atât de grav încât să încalce constituția. Aș exclude posibilitatea ca odată adoptat programul să mai fie o problemă o eventuală moțiune de cenzură

- am convenit cu prim-minsitrul care este soluția ca să nu ajungem în această situație și dacă mâine premierul va face solicitările pe care le-am convenit astăzi cu siguranță nu vom ieși din termenul de interimat la interne

- Suntem într-o situație în care toți trebuie să înțelegă că nu merge prea-uzitatul 'dă-i că merge și așa'. E vorba de inatalarea unui guvern și vreau să răspundem la toate exigențele Constituției în așa fel în legitimitatea guvernului să fie cât mai bună având în vedere schimbarea masivă de suport parlamentar pentru guvernul care se prefigurează. Nu vreau să-mi mai las în plus și în activitatea mea un precedent care să nu reflecte în integralitate procedurile și exigențele constituționale și politice când este vorba de o schimbare de asemenea dimensiuni în susținerea guvernului de către Parlament

Întrebări:

- (Vă mai vedeți și mâine cu Ponta?) Ori de câte ori este nevoie. Probabil că o să ne mai vedem și mâine

- Procedura pe care eu am propus-o cu asumarea de către premier și a guvernului lui a noului ăprogram ridică și semnele de întrebare cu privire la legitimitatea desemnării premieurlui pe USD. Este un lucru pe care trebuia să-l vrea premierul fără să-l cer eu

- Poate demisiona actualul vicepriministru pentru a fi numit ministru de Interne

- Nu suntem la niveul la care să credem fără să cercetăm

- (despre demisia vicepremierului) N-aș spune că e neapărat propunerea mea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel