Atac fără precedent la un lider politic: Manelist politic. Își întărește gogoașa politică cu nulități

Andrei Gerea, președinte interimar ALDE București, a declarat despre partidul lui Daniel Constantin că este o ”gogoașă politică” care se întărește cu ”nulități”. 

”E lucru mare să demisionezi dintr-o organizație politică în momentul în care ești propus spre excludere. Aceasta e cea mai mare și mai glorioasă realizare pe care deputatul Damian Florea o va avea vreodată în cariera sa politică. Deputatul Florea a reușit performanța ca, fiind parlamentar de București, să nu audă cineva de el. Și-a construit cariera politică, dacă se poate numi așa ceva statul cu mâna întinsă, pe baza milogelii și oportunismului politic. În momentul în care s-a creat ALDE, Damian Florea și-a adus o `contribuție` majoră, de câteva mii de euro, prin datoriile neplătite de peste un an de zile pe care le avea la sediul din Sectorul 6 și pe care ALDE a trebuit să i le achite. Pentru ALDE București, dar și pentru bucureșteni, Damian Florea nu reprezintă nimic, nu au auzit de el nici măcar cei din Sectorul 6.” a declarat Andrei Gerea, președinte interimar ALDE București și deputat ALDE. 

”Manelistul politic” Daniel Constantin...

El a adăugat că ”Dacă e să ne luăm de cele spuse într-un recent interviu acordat presei argeșene, până și Daniel Constantin îl consideră pe Damian Florea o nulitate. Asemenea protectorului și binefăcătorului său, Daniel Constantin, deputatul Florea este ahtiat doar după funcții. După alegerea ca parlamentar, Florea s-a așezat comod în fotoliul de deputat și a început să fie goarna principală a lui Daniel Constantin. Nimic, din punct de vedere politic, nu îl recomandă pe Damian Florea. A devenit parlamentar de București datorită imaginii foarte bune a președintelui ALDE Călin Popecu-Tăriceanu. Damian Florea a știut doar să îndeplinească ordine, fără a ajuta cu ceva cetățenii. Acesta este doar unul dintre parlamentarii „valoroși" și „competenți" pe care „manelistul politic" Daniel Constantin i-a impus cu orice preț și pe care se bazează în noua lui construcție politică.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel