EXCLUSIV  Balcoane fără autorizații sector 5. Inconștiență a locatarilor. Mii de familii, în pericol. ”Pică blocul”

Bucuresti, blocuri locuinte
Bucuresti, blocuri locuinte

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a dezvăluit o situație revoltătoare cu care se confruntă. Concret, mii de bucureșteni care locuiesc în sectorul respectiv și-au construit balcoane fără a avea autorizații de construcție.

”Am o problemă în ceea ce privește niște blocuri la care s-au adăugat niște balcoane. Acele blocuri din prefabricate, în momentul în care s-a găurit pereții aceia de ciment, s-au băgat pe acolo niște șine de cale ferată, de exemplu, și au atârnat niște camere ca să extindă spațiul locativ. Sunt foarte multe blocuri care au de sus până jos aceste balcoane.”, a spus edilul Sectorului 5.

Edilul a semnalat faptul că această ”practică” este întâlnită pe tot teritoriul României.

Acesta a declarat faptul că a cerut autorităților abilitate să identifice toate blocurile care au această problemă.

”Îmi e teamă că în momentul în care toate acele balcoane, la un cutremur doamne ferește, vor începe să trepideze, va pica blocul. Oamenii pe bună dreptate s-au gândit că am eu ceva cu ei sau vreau să îi amendez, nu, eu vreau să rezolv problema.  Vreau să văd dacă blocurile acelea mai sunt sau nu sigure, pentru că dacă nu mai sunt trebuie neapărat să construiesc locuințe, să le dau posibilitatea oamenilor să stea undeva. Aici am o problemă. Dacă îi mut pe oamenii care sunt proprietari într-un bloc pe care îl construiesc eu nu am cum să îi fac chiriași, pe de o parte. Pe de altă parte, normele locative actuale prevăd suprafețe mai mari decât cele de la momentul construcției blocului și atunci mi-ar fi foarte greu să spun de ce îi mut în niște suprafețe mai mari decât stau.”, a mai spus Daniel Florea pentru DCNews.

Daniel Florea a spus că din 18 blocuri, doar două persoane aveau autorizație de construcție. Acesta estimează aproximativ 5.000 de balcoane construite ilegal.

Răspunsul integral poate fi urmărit în video de mai jos: 

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy