Anunț de la Guvern despre programul Prima Casă

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) are în vedere suplimentarea plafonului de garanții pentru programul "Prima Casă", urmând ca luna viitoare să se ia o decizie cu privire la continuarea acestuia pe termen mediu și lung, a declarat miercuri ministrul de resort, Anca Dragu, relatează Agerpres.

"Aceste sume (pentru programul 'Prima Casă' n.r.) nu trebuie alocate prin buget. Ele nu fac parte din rectificarea bugetară. Sunt garanții care intră în plafonul de garanții. Este un plafon aprobat la nivelul anului 2016 de 8,1 miliarde de lei. Avem în vedere suplimentarea acestui fond pe termen scurt. De altfel, avem în vedere și o analiză care să dea direcțiile prin care acest program să se perpetueze pe o perioadă de timp mediu și lung", a afirmat Anca Dragu.

Ministrul Finanțelor a explicat că viitorul programului "Prima Casă" va depinde de discuțiile cu băncile și cu clienții acestui program.

[citeste si]

"Stăm la masă cu băncile, cu investitorii, cu clienții să vedem în ce măsură acest program a fost unul de succes, în ce măsură piața are nevoie de el să continue, cum trebuie să continue și să venim cu această propunere concretă pentru ca programul să fie unul cu predictibilitate, să fie unul pe termen mediu și lung", a mai spus Anca Dragu.

Oficialul MFP a precizat că o decizie cu privire la continuarea programului va fi luată în luna septembrie.

Programul "Prima Casă" a fost modificat, la finalul anului trecut, în sensul diminuării marjei de dobândă pe care băncile o pot aplica peste indicatorul ROBOR de la 2,5 puncte la 2 puncte procentuale. Totodată, s-a redus la jumătate plafonul de garanții de stat alocate, la aproximativ 1,6 miliarde de lei, însă, recent, pe fondul discuțiilor cu privire la impactul Legii privind darea în plată asupra creditării ipotecare, Guvernul a aprobat suplimentarea plafonului cu 500 de milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel