ANM, prognoza meteo. Vremea în august

ANM, prognoza meteo. Vremea în august/ Cum va fi vremea în august 2019. Meteorologii au publicat prognoza pentru o lună, dar și caracteristicile lunii august. 

ANM, prognoza meteo. Vremea în august/ Iată cum va fi vremea în luna august 2019: 

ANM, prognoza meteo. Vremea până în 5 august: Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice și la munte, dar și în sud-estul țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

ANM, prognoza meteo. Vremea 5 - 12 august: Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări, dar mai ales în nord-vestul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în restul țării vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

ANM, prognoza meteo.  Vremea 12 - 19 august: Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local în regiunile centrale și estice, iar în restul țării va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

ANM, prognoza meteo.  Vremea 19 - 26 august: Valorile termice estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, în toate regiunile.

ANM, prognoza meteo.  Iată raportul ANM despre caracteristicile lunii august: 

Cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă lună de vară, august, îşi datorează aceste caracteristici climatice modificărilor importante ce apar în distribuţia centrilor barici de pe continentul european. Astfel, dorsala Anticiclonului Azoric înaintează până deasupra Europei de Est, menţinând o stabilitate mai mare a maselor de aer în zona ţării noastre, la care contribuie şi desele invazii ale aerului tropical, fie dinspre nordul Africii, fie dinspre sud-vestul Asiei. Totuşi, faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, exceptând zona înaltă a Carpaţilor, unde august este într-adevăr cea mai călduroasă lună a anului.

ANM, prognoza meteo.  Temperatura medie a lunii august

Din datele înregistrate în perioada 1961–2018 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22 grade C în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării. Valori între 20-22 grade C se înregistreaza în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Muntenia. Valori între 18 şi 20 grade Csunt caracteristice pentru centrul şi nord-estul Moldovei, Câmpia Crişanei, Culoarul Mureşului, nord-vestul Transilvaniei. Ȋn Maramureş, în centrul şi estul Transilvaniei, în Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, Olteniei şi Munteniei aceste valori sunt cuprinse între 16-18 grade C. Pentru zonele muntoase, temperatura medie multianuală se înscrie între 5 şi 15 grade C. În zona montană joasă, dar și în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 12 şi 16 grade C. La altitudini de peste 1700 m, mediile de temperatură au valori între 8 și 12 grade C şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2500 m altitudine) se înregistrează temperaturi sub 8 grade C. 

ANM, prognoza meteo.  Temperatura maximă absolută din luna august 

Frecvenţa mai mare, în această lună, a temperaturilor maxime de peste 40 grade C este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40,0 – 43,5 grade C. Luna august 2012 a fost una extrem de caldă, la 82 de staţii meteorologice depăşindu-se maxima absolută a lunii. 11 dintre aceste recorduri, înregistrate în 2012, au fost depăşite în 4 - 6 august 2017, când, la un număr de 25 de staţii meteorologice s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din toată perioada de funcţionare a respectivelor staţii. De altfel atât anul 2012, cât şi anii 2010 şi 2017 se află pe locul 3 în topul anilor cu cele mai călduroase luni august din România (din perioada 1961 - 2018), top făcut luând în considerare temperatura medie lunară, medie pe ţară.

Temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 grade C şi s-a înregistrat la Ion Sion, în jud. Brăila, în data de 10 august 1951; în aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu) maximele au fost destul de apropiate de cea absolută pe ţară, înregistrându-se 44,0 grade C.

Temperatura maximă absolută la Bucureşti s-a produs în data de 7 august 2012 şi este de 41,5 grade C, fiind inregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, temperatura maximă a fost de 40,1 grade C.

ANM, prognoza meteo.  Temperatura minimă absolută din luna august

Temperatura minimă absolută a acestei luni este de –7,0 grade C la Vf. Omu şi s-a înregistrat în zilele de 27 august 1936 şi 20 august 1949. Temperaturi negative s-au mai înregistrat la staţii meteorolgice de munte, dar şi la Miercurea Ciuc, minima absolută fiind aici de -1,9 grade C, în data de 27 august 1980.

Temperatura minimă absolută la Bucureşti este de 5,2 grade C, înregistrată în 30 august 1981, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. Tot în acelaşi an, dar pe 29 august, s-a înregistrat şi minima absolută la Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, respectiv 6,6 grade C şi 5,5 grade C.

Temperaturi minime absolute foarte scăzute s-au înregistrat în anii : 1981, 1980, 1993, etc.

În anul 1981 s-au înregistrat cele mai multe temperaturi minime absolute la staţiile meteorologice din România şi anume la 66 de staţii, mai ales în zilele de 29, 30 şi 31 august, majoritatea acestora fiind sub 7 grade C. Şi în anul 1980 s-au înregistrat temperaturi minime absolute la 34 de staţii meteorologice, în zilele de 25, 26 şi 27 august, toate valorile fiind sub 7,5 grade C.

ANM, prognoza meteo.  Precipitațiile în luna august

Din datele înregistrate în perioada 1961–2018, la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2018) din luna august se înscriu între 30 şi 50 l/m2 în Câmpia Română, Dobrogea şi extremitatea vestică a țării, iar între 50 şi 75 l/m2 în celelalte zone de deal şi podiş. Ȋn zonele montane joase, valorile lunare de precipitaţii se încadrează în intervalul 75-100 l/m2. Cantităţi de peste 100 l/m2 se înregistrează în zona înaltă a arcului Carpatic.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată la staţiile meteorologice din România este de 449,7 l/m2, la Stâna de Vale, în anul 2002.

Cantitatea maximă absolută lunară la Bucureşti este de 182,9 l/m2, înregistrată în anul 1949, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. Tot în acelaşi an s-a înregistrat şi maxima absolută la staţia meteorological Bucureşti-Afumaţi, 136,6 l/m2.

Cele mai multe cantităţi maxime absolute ale lunii august s-au înregistrat în anul 2005, la 42 statii meteorologice. Alte exemple de ani în care au fost înregistrate maxime absolute de precipitaţii la un număr mare de staţii sunt: 1972, 1979, 2006, etc.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 219,2 l/m2 şi a fost acumulată la Sulina, în data de 30 august 1924. Precipitaţii de peste 200 l/m2 în 24 de ore, în luna august, au fost înregistrate şi la Constanţa, în 28 august 2004.

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, este de 85,1 l/m2 şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 25 august 1977. Tot în 25 august 1977 s-a înregistrat şi maxima absolută la Bucureşti-Afumaţi, 72,6 l/m2.

Cele mai multe maxime absolute ale lunii august s-au înregistrat în anul 2005 şi în cazul cantităţii totale lunare de precipitatii, şi cazul cantităţii maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel