Andrea Mandorlini va fi noul antrenor al lui CFR Cluj. Ioan Varga a confirmat

Foto: Facebook CFR Cluj
Foto: Facebook CFR Cluj

CFR Cluj va fi antrenată sezonul viitor de italianul Andrea Mandorlini. 

"Mandorlini va fi. Duminică soseşte la Cluj şi va fi noul antrenor al echipei”, a spus Ioan Varga, potrivit AS.ro.

Cristi Balaj nu a vrut să dea numele antrenorului iniţial

”Am început să lucrăm intens de astăzi. Întrebări am pus, dar nu s-a trimis absolut nicio propunere contractuală atât timp cât l-am avut pe Petrescu sub contract. Ar fi fost o lipsă de respect.

`Dacă ar fi să plece Petrescu, ai fi de acord să purtăm o discuție în eventualitatea unei posibile colaborări?` Unii au zis nu, alții da. Unul dintre ei este Bergodi. Nu are importanță ce a zis, începând de astăzi căutăm antrenor, avem mai multe variante.

Nu am început cu Bergodi. Au fost mulți antrenori ca și transferați la CFR Cluj, cel mai simpatic a fost domnul Boloni, chiar nu vorbisem cu el. Asta nu înseamnă că numele prezentate în presă nu sunt de valoare, toți sunt.

De al doilea nu pot vorbi. Nu discut (n.r. despre Mandorlini), nu pronunț nume și nici nu vreau să mă duc în direcția greșită”, a spus Cristi Balaj, la emisiunea Fotbal Club.

Dan Petrescu, prezentat la Jeonbuk

"A semnat! Alătură-te marii călătorii a Jeonbuk-ului. Bine ai venit, antrenor principal", au scris asiaticii, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel