Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat miercuri că începând de săptămâna viitoare sindicaliștii din educație vor relua protestele, subliniind că aplicarea măsurii privind mărirea normei didactice înseamnă „un dezastru” în urma căruia „se pierd 15.000 de posturi de profesor”.
Prof. univ. dr. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a avertizat că fără măsurile dure propuse recent, România risca să nu mai poată plăti salarii, pensii, burse și ajutoare sociale din toamnă. Ministrul a explicat de ce a fost nevoie de creșterea normei didactice și de reducerea fondului de burse și a subliniat că obiectivele rămân salvarea sistemului și continuarea reformei începută prin Raportul QX.
Ministrul Daniel David a explicat că măsurile propuse vin în contextul crizei majore care amenință stabilitatea financiară a țării. Acesta a explicat că, inițial, și-a asumat mandatul pentru a întări parcursul euroatlantic și a reforma educația și cercetarea. După realizarea Raportului QX, criza economică l-a determinat să continue mandatul, de această dată concentrându-se pe soluții urgente pentru a evita blocarea sistemului.
„Ce ne puteți spune despre aceste măsuri și care este sensul lor?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului.
„Hai să vedem cum au ajuns aici. Eu am venit ca ministru la începutul anului. Am venit într-o situație complicată politic atunci, în mintea mea, pentru că trebuia să întărim traiectoria asta euroatlantică a țării, iar scopul era ca în situația politică complicată, întărind zona euroatlantică, să ne asigurăm că două sisteme cheie pentru societatea noastră, educația și cercetarea, nu sunt afectate de instabilitatea politică și, în același timp, să fac un diagnostic al acestor sisteme pentru a propune, pe termen mediu și lung, niște reforme. Asta a fost misiunea primului mandat.
S-a încheiat primul mandat, am făcut Raportul QX în care am făcut diagnosticul și am propus niște reforme și am gândit ce facem la propunerea factorului politic de a mai continua ca tehnocrat și pentru al doilea mandat, susținut de PNL.
Factorul politic și-a asumat Raportul QX, ca program de guvernare pe zona de educație și cercetare, ceea ce m-a bucurat, dar încă nu eram hotărât că voi continua în al doilea mandat. Numai că a venit această situație de criză, o situație de criză care este atât de mare, cum a spus premierul și cum au spus și alți miniștri, încât dacă nu facem ceva, și trebuie luate măsuri care nu sunt populare, țara se blochează din toamnă. O să avem probleme cu salariile, pensiile, bursele, ajutoarele sociale. Ăsta este adevărul!
Și atunci, am fost rugat să contribui și la soluționarea acestei situații de criză în zona de educație și cercetare, dincolo de reforma pe care mi-am propus eu că ar trebui să o implementăm în sistem. Astfel încât am ajuns într-o situație puțin ciudată. Deși porneam cu ideea că începem reformele, trebuie să mă ocup de o situație de criză.
Dacă vrem o reformă a calității, nu o putem face decât după ce ne salvăm sistemul. Altfel spus, întâi trebuie să ne asigurăm că avem salarii, că avem burse acoperite, că nu dăm oameni afară, iar după ce ne stabilizăm, împreună cu toată țara - fiindcă nu e vorba doar de educație, vedeți că e vorba de toată țara - începem să construim reforma în logica raportului pe care l-am făcut, Raportul QX", a spus ministrul Daniel David.
„Țara are probleme majore"
Ministrul Educației și Cercetării a confirmat că, fără măsurile propuse, ar fi existat riscuri majore privind plata salariilor, pensiilor, burselor și ajutoarelor sociale în toamnă. Din cauza deficitului major și a cheltuielilor nesustenabile din educație, soluțiile propuse includ creșterea normei didactice cu două ore și reducerea fondului de burse, fără a afecta salariile sau a concedia personal din educație și cercetare.
„Fără măsurile acestea exista vreun risc privitor la salarii în toamnă?”, a întrebat Sorin Ivan.
„Da, exista. A spus-o premierul, am spus-o și eu în diverse contexte. Noi avem un risc nu doar pentru salarii: salarii, pensii, burse, ajutoare sociale. Țara are probleme majore. Ne dăm peste cap pentru aceste 30 de miliarde, care apar în deficit până în acest moment, în condițiile în care dezvoltările din educație - bune ca intenție, cred că legea și proiectul România Educată au avut intenții bune - nu sunt sustenabile.
Ca să înțelegem ne raportăm la 30 de miliarde pentru care întoarcem țara pe dos, doar ca să avem o măsură de comparație. Numai fondul de burse în zona educație, în acest an, este în jur de 6,4 miliarde. Plata cu ora în preuniversitar doar este înspre 3 miliarde numai în acest an. Sunt sume pe care nu le putem susține. Repet, intențiile sunt bune.
Atunci, trebuie luate niște măsuri, iar în măsurile care au fost propuse de grupul tehnic care lucrează pe zona de finanțe, poziția mea a fost: „Nu știu ce măsuri luăm, dar nu luăm măsuri care afectează salariul și nu dăm oameni afară din zona de educație și de cercetare”. Atunci, soluțiile care au rămas au fost cele legate de a crește norma didactică în preuniversitar și în universitar cu două ore, acest lucru nescoțându-ne din niște repere europene, abia ajungem la media europeană în zona preuniversitară și, în același timp, să redimensionăm fondul de burse astfel încât să ni-l putem permite", a spus ministrul Daniel David.
„Misiunea oricărui ministru responsabil este să-și corecteze contribuția pe care o are la deficitul țării"
Ministrul a explicat că, deși fondul de burse a fost redimensionat, acesta rămâne mai mare decât în anul 2022–2023, iar în contextul crizei, toți trebuie să facă eforturi pentru ca sistemul să funcționeze. Acesta a subliniat că redimensionarea bugetului educației este necesară, deoarece și acest domeniu a contribuit la deficitul țării, iar un ministru responsabil trebuie să corecteze această situație.
„Atenție! Spun asta și elevilor și studenților - și am discutat cu ei, că am avut aceste întâlniri. Cu toată această redimensionare, am ținut să-l avem mai mare decât în anul 2022–2023, altfel spus, dacă am putut funcționa ca universitate, am putut funcționa ca școală în 2022–2023 cu acest fond de burse, eu cred că, în situație de criză, toți înțelegem că trebuie să facem eforturi să funcționăm și acum. Doar doi ani au fost aceste creșteri nesustenabile.
M-aș fi bucurat să nu fie cazul să redimensionăm bugetul în zona educației și cercetării, dar în condițiile în care și noi am contribuit la deficitul țării, misiunea oricărui ministru responsabil este să-și corecteze contribuția pe care o are la deficitul țării și care pune la risc, alături de celelalte sisteme - sănătate, muncă - buna funcționare a țării. Asta e situația în acest moment”, a spus ministrul Daniel David la emisiunea DC Edu, pe de DC News, DC News TV și Părinți și pitici.