DCNews Cultura Premieră la concursul de proiecte de management organizat la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Premieră la concursul de proiecte de management organizat la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Sursa: Pexels

În cele de mai jos găsiți informații despre: Boureanu Alexandru, Chiriac Constantin, Dincă Răzvan-Ioan,  Estefan Florin, Iordănescu Ștefan, Popa Anna Maria, Șimșensohn Erwin, Șirli Vasile, Țepus Marinela. 

Boureanu Alexandru

Este profesor universitar, regizor și manager cultural, cu o carieră care îmbină arta teatrală, cercetarea și conducerea de instituții publice de cultură. Absolvent al Universității din Craiova și ulterior al UNATC București, a completat formarea prin stagii internaționale la Sankt Petersburg, Lausanne și Paris, precum și printr-un doctorat în management cultural la Academia de Studii Economice. A activat ca actor la teatre din Constanța și Bârlad, iar din 2007 este secretar literar la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, unde a coordonat proiecte dramatice, programe internaționale și activități de repertoriu. A fondat și a condus proiecte teatrale și festivaluri francofone, fiind implicat în organizarea Festivalului Internațional Shakespeare și a unor inițiative europene de cooperare artistică. 

Din 2016 este manager al Teatrului Național „Marin Sorescu”, după ce anterior a condus Centrul Cultural „Jean Bart” din Tulcea. În mediul academic, este profesor universitar doctor habilitat la Universitatea din Craiova, unde coordonează programe de masterat în arta actorului și management cultural și este conducător de doctorat la UNATC. 

Chiriac Constantin

Chiriac Constantin, cu o carieră de peste trei decenii în artele spectacolului. Director general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și fondator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, el a construit un model de instituție și festival recunoscut internațional, dezvoltând proiecte majore precum Bursa de Spectacole de la Sibiu, programele dedicate Capitalei Culturale Europene și diverse inițiative europene pentru promovarea artei de stradă și a dialogului intercultural. A reprezentat România în comitete europene de selecție și monitorizare culturală și conduce Fundația Democrație prin Cultură, contribuind constant la profesionalizarea sectorului. 

Pe lângă activitatea managerială, Constantin Chiriac are o prezență puternică în mediul academic și artistic: este profesor universitar și conducător de doctorate la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, inițiator al Catedrei de Artă Teatrală și fost visiting professor în Marea Britanie. Ca actor și creator, a susținut spectacole în zeci de țări, a interpretat numeroase roluri în teatru și film și a fost distins cu importante premii și ordine naționale și internaționale. 

Dincă Răzvan-Ioan

Dincă Răzvan-Ioan este regizor, producător de spectacole muzicale și manager cultural, cu o carieră de peste două decenii în teatrul muzical și instituțiile de spectacole. Absolvent al UNATC, specializarea Regie (licență, master, doctorat), a condus Teatrul „George Ciprian” din Buzău, a fost director al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” și al Operei Naționale București, perioade în care a realizat producții de teatru, musical și operă, a colaborat cu creatori internaționali și a dezvoltat proiecte care au contribuit la consolidarea genului musical în România. A inițiat și coordonat festivaluri și programe dedicate tinerilor regizori.  

Din 2021 este Președinte–Director General al Societății Române de Radiodifuziune, unde urmărește modernizarea și digitalizarea instituției și creșterea accesului publicului la oferta culturală și muzicală a Radio România. În paralel, își continuă activitatea artistică, regizând spectacole de operă și musical pe scena Operei Naționale București. A fost distins cu numeroase premii pentru regie, producție muzicală, parteneriat cultural și creație literară. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV Răzvan Ioan Dincă: Trebuie răbdare pentru o informare de calitate. Cine sunt mentorii tinerilor / video 

Estefan Florin

Estefan Florin, bariton originar din Oradea, este licențiat al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, devenind solist al Operei Naționale Române din Cluj încă din timpul studiilor, la vârsta de 20 de ani. În 2007 a absolvit Cardiff International Academy of Voice, unde s-a perfecționat sub îndrumarea tenorului Dennis O’Neill. În 2012 revine ca și solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină Manager  General al renumitei instituții lirice în februarie 2015, fiind cel mai tânăr manager din istoria de 97 de ani ai primei instituții lirice înființate în România. Anul 2016 i-a adus recunoaștere prin titlul de Doctor în Muzică, la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca, precum și titlul de „Cel mai bun solist al anului” la Opera Națională București, în cadrul Galei Operelor Naționale, pentru interpretarea rolului Evgheni Oneghin în producția Operei Naționale Române clujene. În urmă terminării studiilor doctorale, începând cu anul 2017, Florin Estefan, este cadru didactic al Academiei Naționale de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca, unde ocupă și funcția de Conferențiar universitar doctor la Catedra de Canto. Cariera sa artistică include numeroase roluri interpretate pe scene din România și din străinătate, fiind laureat al mai multor competiții internaționale.

Iordănescu Ștefan 

Iordănescu Ștefan este regizor cu o carieră de peste patru decenii, absolvent al IATC „I.L. Caragiale”, secția Regie teatru și film. A condus Teatrul Național din Timișoara, Teatrul Bulandra din București și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, unde a dezvoltat programe artistice, a modernizat infrastructuri și a conectat instituțiile la rețele și festivaluri europene. A fost consilier artistic și regizor la teatre din Timișoara, Arad, București, Piatra Neamț, Craiova, Râmnicu Vâlcea și Sfântu Gheorghe, iar spectacolele sale au acoperit un repertoriu larg, de la Shakespeare la dramaturgia contemporană. 

Pe plan internațional, a urmat cursuri și stagii cu Peter Brook, Giorgio Strehler și Ingmar Bergman, a colaborat cu Royal Shakespeare Company și a montat „Angajare de clovn” de Matei Vișniec la Piccolo Teatro din Milano, fiind primul regizor român invitat pe această scenă. Este implicat frecvent în programe de formare pentru tineri regizori ai Uniunii Teatrelor Europene și coordonează proiecte culturale complexe pentru instituții publice și organizații independente. 

Popa Anna Maria

Popa Anna Maria are o experiență de peste două decenii în BTL & Field Marketing și peste zece ani în management cultural, activând în poziții de conducere și consultanță pentru companii de advertising și instituții culturale. A ocupat funcții de management în agenții specializate în consumer engagement, business development și administrare de afaceri, colaborând cu branduri europene și cu mari retaileri din România. Din 2015 conduce Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, unde a consolidat profilul instituției și a integrat expertiza de marketing în dezvoltarea proiectelor culturale. În paralel, activează ca consultant în BTL marketing, în special pe zona de strategie, inovație și new business. Este absolventă a secției de actorie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică — cu calificări în management de proiect și dezvoltare de afaceri. A avut colaborări artistice semnificative, interpretând roluri precum Arkadina din „Pescărușul” de Cehov, Mița Baston din Caragiale sau Desdemona din „Othello”. 

Șimșensohn Erwin

Șimșensohn Erwin, regizor și manager cultural, este absolvent al UNATC „I.L. Caragiale”, specializarea Regie teatru. A montat spectacole pe scene importante — Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Excelsior, Teatrul „Fani Tardini” Galați, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani și Teatrul Național Târgu-Mureș — abordând atât dramaturgia clasică, cât și texte contemporane. Din 2019 este Director General al Teatrului de Stat Constanța, după ce anterior a activat ca Secretar de Stat în Ministerul Culturii. Activitatea sa include și colaborări în televiziune, roluri în film, precum și coordonarea unor trupe de teatru liceal și proiecte educaționale. 

A fost nominalizat la Premiile UNITER pentru debut și a participat la festivaluri naționale și internaționale, inclusiv Festivalul Național de Teatru, Festivalul Internațional de la Sibiu și Singer’s Warsaw. Formarea profesională este completată de workshopuri internaționale, între care unul de antropologie teatrală cu Eugenio Barba. 

Șirli Vasile

Șirli Vasile, compozitor și producător muzical originar din Variaș (jud. Timiș), este una dintre personalitățile marcante ale muzicii românești de film, scenă și divertisment. Absolvent al Conservatorului din București în 1972, a activat ca redactor la Editura Muzicală și ulterior ca director artistic al casei de discuri Electrecord. A compus muzică ușoară, muzică de film, lucrări pentru teatru și creații de factură cultă, devenind membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor încă din anii ’70. Printre colaborările sale semnificative se numără numeroase spectacole de teatru, inclusiv proiecte realizate cu Silviu Purcărete, precum și coloane sonore pentru filme precum Glissando, Un echipaj pentru Singapore sau Undeva la Palilula. 

Stabilit în Franța din 1986, Vasile Șirli revine în activitatea muzicală în 1990, când devine director al departamentului muzical al Disneyland Resort Paris, consolidându-și statutul internațional prin apartenența la SACEM și SACD. A continuat să lucreze constant cu teatre și artiști din România, rămânând o prezență activă în proiecte culturale de anvergură. A fost distins cu premii ale Uniunii Compozitorilor, cu distincții la festivaluri internaționale de muzică ușoară (Mamaia, Bratislava, Montreux, Soci) și cu premiul ACIN pentru muzică de film. 

Țepuș Marinela

Țepuș Marinela are un parcurs profesional de peste trei decenii în teatrul românesc, activând în critică, dramaturgie și management cultural. A început în teatrul de amatori, iar după studiile de filologie și teatrologie a devenit secretar literar la Teatrul „Nottara”, unde a coordonat repertoriul, selecția textelor și relația cu presa, fiind implicată și în proiecte și festivaluri naționale. A colaborat cu Teatrul „George Ciprian” din Buzău, contribuind la dezvoltarea programelor instituției și la organizarea Galei Noilor Generații „Capul de regizor”.

În perioada 2006 – 2011, a condus Teatrul „George Ciprian”, consolidând modelul de teatru de proiecte și extinzând colaborările artistice, menținând în același timp activitatea profesională la Teatrul „Nottara”. A organizat, la Buzău, Gala Vedetelor – VEDETEATRU. 

Între 2011 și 2022 a fost managerul Teatrului „Nottara” din București, unde, printre alte programe și proiecte, a fost inițiatoarea și directoarea artistică a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard (șapte ediții).

Știri similare din categoria Cultura Vezi toate articolele