Noile servicii se numesc Instagram Plus și Facebook Plus. Acestea includ funcții suplimentare pentru analiză statistică și opțiuni care promit o vizibilitate mai mare în fața publicului.
Utilizatorii care vor acces la aceste funcții trebuie să plătească 3,99 dolari pe lună.
Pentru aplicația WhatsApp, compania a introdus varianta WhatsApp Plus, disponibilă la prețul de 2,99 dolari lunar.
CITEȘTE ȘI: Instagram introduce o funcție nouă pentru siguranța adolescenților. Ce trebuie să știe toți părinții
WhatsApp Plus mizează pe personalizare
Noua versiune pentru WhatsApp oferă funcții axate pe personalizarea aplicației. Printre acestea se numără stickere premium, tonuri de apel personalizate și teme speciale pentru interfață.
Potrivit AFP, Meta intenționează ca, pe termen lung, să reunească aceste abonamente într-un pachet unic numit Meta One.
VEZI ȘI: Ce noi funcții introduce WhatsApp contra escrocilor online
Investitorii urmăresc cheltuielile Meta pentru inteligența artificială
Lansarea noilor servicii vine într-o perioadă în care Meta se află sub presiunea investitorilor din cauza investițiilor masive în inteligență artificială.
Compania estimează pentru acest an cheltuieli cuprinse între 125 și 145 de miliarde de dolari, bani direcționați în principal către dezvoltarea centrelor de date dedicate AI.
În același timp, acțiunile Meta au crescut miercuri cu peste 3% pe Wall Street.
Meta a introdus deja versiuni fără reclame în Europa
În 2023, Meta a lansat în Europa variante cu plată pentru Facebook și Instagram, fără reclame. Măsura a venit în contextul regulilor impuse de Uniunea Europeană privind protecția datelor personale.
Prin aceste opțiuni, utilizatorii pot alege între accesul gratuit, susținut prin publicitate, și o experiență fără reclame, disponibilă contra cost.