DCNews Sport Fotbal Ionuț Radu, din nou titular la Celta Vigo, în meciul cu Real Oviedo. Iată cum s-a descurcat

Ionuț Radu, din nou titular la Celta Vigo, în meciul cu Real Oviedo. Iată cum s-a descurcat

Foto: Freepik.com

Celta Vigo, echipa la care este legitimat portarul român Ionuț Radu, a plecat cu un punct din deplasarea de la Real Oviedo, după un meci încheiat fără goluri, 0-0,  meci ce a contat pentru etapa a 17-a a campionatului Spaniei.

Partida de pe Estadio Carlos Tartiere a avut o miză aparte pentru gazde, aflate la primul joc cu Guillermo Almada pe bancă. Chiar și așa, debutul tehnicianului uruguayan nu a adus victoria așteptată. Oviedo a crescut ritmul după pauză, a pus presiune constantă, dar s-a lovit de siguranța lui Ionuț Radu, titular și integralist, care a intervenit decisiv la ocaziile create de adversari.

De partea cealaltă, un alt român a fost prezent doar pe foaia de joc. Horațiu Moldovan a rămas pe bancă și nu a fost trimis în teren de antrenorul gazdelor.

Remiza avantajează mai mult formația oaspete. Celta Vigo a urcat provizoriu pe locul 7 în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce Real Oviedo rămâne într-o situație complicată, pe penultimul loc, cu doar 11 puncte după 17 etape.

Runda continuă sâmbătă cu duelurile Levante - Real Sociedad, Osasuna - Deportivo Alaves și Real Madrid - Sevilla. Duminică sunt programate meciurile Girona - Atletico Madrid, Villarreal - FC Barcelona, Elche - Rayo Vallecano și Betis - Getafe. Etapa se încheie luni seara, cu partida dintre Athletic Bilbao și Espanyol Barcelona.

Ionuț Radu i-a luat fața lui Horațiu Moldovan si la națională 

Ionuț Radu traversează o perioadă bună și la nivelul echipei naționale, unde a devenit titular în ultimele meciuri disputate de România. Mircea Lucescu a mizat pe faptul că este titular în Spania, unul dintre cele mai puternice campionate de fotbal din lume. 

Portarul celor de la Celta Vigo a fost preferat între buturi în partidele recente minute importante. Mircea Lucescu caută stabilitate pe acest post, mai ales că Florin Niță se apropie de retragere, iar Horațiu Moldovan a tot fost rezervă în ultimii ani la echipele de club din străinătate. Horațiu a ales Atletico Madrid, dar acolo nu a fost folosit nici măcar în partidele amicale. 

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele