Apa nu a dispărut brusc, ci a continuat să circule sub suprafață, creând medii protejate în care viața microscopică ar fi putut supraviețui mult după ce lacurile și râurile au dispărut.
Planeta roșie nu a trecut de la o eră umedă la una aridă într-un moment scurt. Oamenii de știință de la Universitatea New York din Abu Dhabi au descoperit dovezi care arată că procesele subterane au menținut umezeala marțiană pe perioade mult mai lungi decât se estima. Studiul, publicat în Journal of Geophysical Research - Planets, analizează formațiunile din craterul Gale, zona explorată de roverul Curiosity al NASA încă din 2012.
Cercetătorii au demonstrat că vechile dune de nisip din crater s-au transformat în rocă prin contact îndelungat cu apa subterană, acum miliarde de ani. Această descoperire sugerează că, deși la suprafață Marte devenea tot mai uscată, sub pământ continua să existe un ciclu al apei suficient de stabil pentru a întreține medii protejate.
Paralele surprinzătoare între Marte și deșerturile din Emiratele Arabe Unite
Echipa condusă de Dimitra Atri a comparat datele de pe Marte cu formațiuni similare din regiunile deșertice ale Emiratelor Arabe Unite. Rezultatul este fascinant: dunele marțiene par să se fi consolidat în mod asemănător cu formațiunile stâncoase din deșerturile terestre, unde apa subterană joacă același rol în cimentarea nisipului.
Apa ar fi pătruns în dune prin fisuri extrem de fine dintr-un lanț muntos vecin, saturând lent materialul de jos în sus. Depunerile minerale rămase, inclusiv gips, mineral cunoscut și din peisajele aride ale Pământului, confirmă acest proces îndelungat.
„Descoperirile noastre arată că Marte nu a trecut pur și simplu de la umed la uscat”, afirmă Atri. „Chiar și după ce lacurile și râurile au dispărut, cantități mici de apă au continuat să circule sub suprafață, creând medii protejate care ar fi putut susține viața microscopică.”
Mineralele marțiene, potențiali conservanți pentru urmele de viață
Una dintre implicațiile majore ale studiului este legată de conservarea materiei organice. Mineralele descoperite în aceste dune pietrificate ar putea funcționa ca „capsule naturale”, capabile să păstreze urme ale vieții trecute timp de miliarde de ani. Acest lucru face ca zonele analizate să devină obiective prioritare pentru viitoarele misiuni de explorare marțiană.
Căutarea vieții pe Marte ar putea primi astfel o nouă direcție: nu doar în sedimente lacustre, ci și în mediile subterane unde apa a persistat cel mai mult.
Cât de mult timp a fost Marte locuibil? O întrebare încă deschisă
Deși lumea științifică este de acord că Marte a avut o „perioadă timpurie caldă și umedă”, intervalul exact rămâne un subiect disputat. Analizele plasează era bogată în apă acum 3,7–4,5 miliarde de ani. Unele studii sugerează că forme de viață microbiologică ar fi putut supraviețui câteva sute de mii de ani în subteran, la adăpost de radiație și de condițiile dure ale suprafeței.
„În acest moment, este foarte dificil de spus cât timp ar fi rămas Marte locuibil”, concluzionează unul dintre studiile citate. Totuși, dovezile arată clar un lucru: planeta nu s-a uscat niciodată de tot. În adâncuri, apa a continuat să curgă – iar odată cu ea, și posibilitatea ca viața să fi existat mai mult decât am bănuit vreodată.