Alin Oprea, moment de sinceritate: "Cel mai mare regret al meu e faptul că nu este Medana mama copiilor mei"

Sursa foto: Facebook Alin Oprea
Sursa foto: Facebook Alin Oprea

Alin Oprea a vorbit despre relația sa cu cei doi copii ai actualei sale soții, Medana, dar și-a exprimat și marele regret în legătură cu fiica și fiul lui din prima căsnicie.

"La capitolul copii, cel mai mare regret al meu e faptul că nu este Medana mama copiilor mei, Adrian și Melissa, pentru că am convingerea că totul ar fi stat diferit", a mărturisit Alin Oprea, într-un interviu pentru viva.ro.

"Copiii Medanei nu sunt atât de mici. Darius mai are puțin și devine major, iar Dariuța a împlinit 14 ani și este deja la un liceu cu profil teologic, începând din toamnă. Sunt niște copii extraordinari și foarte bine educați, care au o relație specială și bine închegată cu ambii lor părinți. Eu sunt bucuros și recunoscător pentru că m-au acceptat încă de la început fără nicio reținere, iar Darius i-a spus Medanei așa: "Mama, dacă tu ești fericită cu el, e tot ce contează pentru mine." Iar la vremea aceea băiatul avea doar 14 ani și ne-a lăsat cu gura căscată atitudinea lui", a mai spus artistul.

Alin Oprea aflat de la DIICOT că fosta soție îl înșela

Alin Oprea s-a căsătorit cu Medana în vara anului trecut, după patru ani de relație. Artistul a divorțat cu scandal de prima sa soție, Larisa, în urma infidelității acesteia, aflând totul de la DIICOT.

“În prima secundă când am aflat cert nişte lucruri, le-am aflat buluc, toate informaţiile odată. Erau nişte ascultări şi nişte monitorizări făcute de instituţii publice de urmărire. Asta a fost maniera în care am aflat. Erau certe. Am ascultat, le-am văzut şi le-am citit. Având legătura cu o firmă de organizat spectacole şi cu diverse personalităţi, am fost şi noi monitorizaţi în perioada respectivă (2010 – 2015). În momentul în care dosarele s-au clasat, am fost chemat, dacă vreau să ascult. Ambele telefoane, şi al meu, şi al ei, erau pe firmă. Şi, atunci, ei monitorizau toţi utilizatorii acestor telefoane ale firmei”, povestea Alin Oprea, în urmă cu patru ani, în emisiunea "Xtra Night Show", de la Antena 1.

“Când am mers acolo, a căzut cerul pe mine, era să leşin, mi s-a făcut rău. Am stat cât am stat, apoi am mers la spital, să văd ce e cu mine, aveam o cădere de calciu, tremuram, îmi era rău. Am stat câteva ore la perfuzii. Mi-am mai revenit şi am tăcut, o perioadă, nici nu puteam să vorbesc”, mai spunea artistul.

Vezi și: "Îi dăm plicul și asta e!". Daniela Gyorfi, supărată după nunta lui Alin Oprea: "Nu m-am distrat. Ce să mă distrez?!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel