A murit fotbalistul Augustin Chira, la doar 35 de ani. A jucat pentru CFR Cluj

Foto: Facebook Augustin Chira
Foto: Facebook Augustin Chira

Fotbalistul Augustin Vasile Chira a murit la doar 35 de ani.

Augustin Vasile Chira, fostul jucător al CFR Cluj, a murit la vârsta de 35 de ani, după ce, în urmă cu mai bine de un an, fusese diagnosticat cu o boală gravă, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a CFR Cluj.

„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a fostului nostru jucător de la echipa secundă, un mare CFRist, Augustin Vasile Chira! Din nefericire, boala cumplită cu care a fost diagnosticat în urmă cu un an a câștigat această luptă.Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, au transmis cei de la CFR Cluj.

Potrivit ProSport, acesta suferea de cancer la stomac, gradul 4, pe care îl descoperise în urmă cu un an, cu ocazia unei vizite în România. Fobalistul trăia în Canada, alături de iubita sa, de aproximativ cinci ani.

„Am venit în vacanță acasă, în România. Eu sunt stabilit în Canada de cinci ani, cu iubita mea, iar ai mei sunt în țară, în România. Într-o zi, m-a durut foarte tare stomacul, dar n-am făcut nicio analiză în România pentru că nu am medic de familie aici.

Când m-am întors în Canada, au ei un sistem prin care poți ajunge la medic, am făcut mai multe analize. Am făcut o radiografie și doctorul a văzut că am niște mase sudate în zona esofagului. După două săptămâni, medicul m-a trimis direct la Urgențe pentru ca testele, scannerele să meargă mai rapid. Ei bănuiau ceva de când au văzut radiografia. Rezultatul? Cancer de gradul 4. Am început, din 2022, tratamentul, fac chimioterapie. Acesta costă undeva la 30.000 de euro. Să sperăm că va fi bine”, a declarat fotbalistul, pentru Pro Sport, acum 3 luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel