Comisar de la Poliția Fieni, reținut de DNA

Procurorii DNA au dispus  reținerea pentru 24 de ore a comisarului Stănescu Mihai, ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției orașului Fieni, acesta urmând să fie prezentat tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Comisarul este acuzat de însușirea a peste 21.000 lei din amenzi.

"În ordonanța de reținere se arată că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Dâmbovița - Poliția orașului Fieni - Compartimentul Investigarea Fraudelor, comisarul de poliție Stănescu Mihai, în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor, a efectuat în perioada 2012-2014 controale economice la mai multe persoane juridice și fizice autorizate, întocmind procese verbale cuprinse în mai multe carnete, din care două nu i-au fost predate și apar ca fiind sustrase din evidența Poliției orașului Fieni", se arată în comunicatul DNA.

După completare, procesele verbale nu au fost înregistrate de către comisarul Stănescu Mihai la secretariatul unității de poliție menționate, iar sumele de bani înscrise în cuprinsul documentelor ca fiind confiscate și ridicate de la contravenienți, în cuantum total de 21.295,03 lei, au fost însușite de către acesta.

Cum acționa polițistul la controalele efectuate

În concret, în cursul anului 2012, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, comisarul de poliție Stănescu Mihai, în urma efectuării unui control la sediul unei firme din Fieni, a ridicat suma de 5.000 de lei, precum și alte documente de evidență contabilă primară de la contabila firmei, întocmind un proces-verbal de ridicare într-un singur exemplar.
Ulterior, ofițerul de poliție l-a contactat pe administratorul agentului economic căruia îi aparținea suma de bani și i-a solicitat să se deplaseze la sediul unității de poliție, unde i-a prezentat, pentru a-l semna, un proces-verbal în conținutul căruia era consemnat că suma de bani i-a fost restituită, fără însă ca acest lucru să corespundă realității. Totodată, Stănescu Mihai i-a cerut administratorului respectiv să semneze și un proces-verbal de confiscare a sumei de 5.000 de lei.

Procese verbale l-au dat de gol

De asemenea, în perioada 2013-2014, în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor, ofițerul de poliție a întocmit mai multe procese verbale cuprinse în două carnete care nu i-au fost predate de către secretariatul unității de poliție și apar ca fiind sustrase din evidența Poliției orașului Fieni.
Procesele verbale nu au fost înregistrate de către comisarul Stănescu Mihai, după completare, la secretariatul unității de poliție menționate, iar sumele de bani înscrise în cuprinsul documentelor ca fiind confiscate și ridicate de la contravenienți au fost însușite de către acesta.
Cercetările au mai relevat faptul că ofițerul de poliție a completat și alte procese verbale de constatare și sancționare a contravenției (din carnete pe care le primise de la secretariatul unității pentru utilizare), fără a înregistra documentele ulterior completării și fără a preda sumele de bani confiscate de la contravenienți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel