Alina Bica: Sunt pregătită și pentru 22 de ani de închisoare

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a declarat săptămâna trecută, în fața instanței, atunci când a contestat măsura arestului preventiv, că este pregătită de orice, inclusiv de o pedeapsă de 22 de ani, precum cea primită recent de un magistrat corupt.

Potrivit motivării magistraților în dosarul "Bica 2", fosta șefă a DIICOT a spus că este pregătită pentru o condamnare, dar că în continuare se consideră nevinovată. Ea a precizat că dacă nu s-ar fi considerat nevinovată ar fi făcut eventuale denunțuri în încercarea de a obține o măsură privativă de libertate mai blândă, precum arestul la domiciliu, așa cum s-a întâmplat de altfel cu ceilalți inculpați din primul dosar de corupție în care Bica a fost trimisă în judecată, anume o despăgubire supraevaluată acordată omului de afaceri Gheorghe Stelian, potrivit Digi 24.

Alina Bica a mai susținut că este pregătită pentru o condamnare la ani grei de închisoare, dând exemplul unui judecător de la Tribunalul București, condamnat recent la o pedeapsă de 22 de ani de închisoare.

Mircea Moldovan, unul dintre magistrații implicați în dosarul în care Dan Adamescu este acuzat că a mituit judecători, a fost condamnat, în 2 februarie, la 22 de ani de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

Fosta șefă a DIICOT a mai spus că nu a făcut altceva decât să respecte legea, făcând referire și la acuzațiile de luare de mită precum și la cele cum că l-ar fi favorizat pe Adriean Videanu, ridicându-i în mod abuziv sechestrul de pe o parte din acțiunile de la TitanMar.

Denunț Ovidiu Tender: Bica știa că va fi numită la DIICOT datorită prieteniei cu Udrea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel