Veste URIAȘĂ pentru iubitorii de desene animate. Fetițele Powerpuff revin pe ecrane

Fetițele Powerpuff, personajele iubite de mii de oameni, vor reveni cu un nou serial-animat.

"Fetițele Powerpuff, într-un nou serial non-animat la CW Și noi a trebuit să citim de două ori ca să ne convingem: Greg Berlanti, creatorul serialelor din Arrowverse (Arrow, The Flash, Supergirl, Batwoman etc.) de la #CW va adapta pentru post The Powerpuff Girls, sub forma unui serial non-animat care să urmărească cele trei personaje ajunse la vârsta de douăzeci și ceva de ani. Fiind la vârsta adultă, cele trei regretă faptul că și-au petrecut copilăria luptând cu răufăcătorii, însă lumea are nevoie de ele mai mult decât niciodată.Serialul va fi produs de compania lui Berlanti împreună cu Warner Bros TV și va fi în totalitate live-action, fără elemente animate, însă se va inspira din serialul animat original." se arată într-o postare a paginii TvAddicted pe Facebook.

”Fetițele Powerpuff”  este un serial american de desene animate difuzat de Cartoon Network. A fost creat de desenatorul Craig McCracken. A fost produs până în 2001 de Hanna-Barbera, iar apoi de Cartoon Network Studios. Personajele se bucură de mii de fani în întreaga lume.

Fetițele Powerpuff, într-un nou serial non-animat la CW Și noi a trebuit să citim de două ori ca să ne convingem: Greg...

Publicată de TvAddicted pe Luni, 24 august 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel