Vânzările Unilever, afectate de încetinirea din China şi India

Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Unilever a raportat vânzări trimestriale sub aşteptări, din cauza cererii mai reduse din India şi a încetinirii din China, două dintre cele mai mari pieţe emergente ale companiei, responsabile pentru 60% din afacerile Unilever, transmite Reuters.

Directorul general al grupului anglo-olandez, Alan Jope, anunţa la preluarea mandatului, în ianuarie, că unul dintre obiectivele sale va fi majorarea investiţiilor pe pieţele emergente, inclusiv în ţări ca Vietnam şi Bangladesh, unde populaţia creşte rapid şi clasa mijlocie achiziţionează din ce în ce mai multe bunuri de larg consum.

Unilever, care produce supele Knorr, săpunul Dove şi îngheţata Ben & Jerry, a înregistrat anul acesta o creştere de peste 11% a acţiunilor, aproape dublu faţă de avansul indicelui principal FTSE 100 al Bursei de la Londra.

"Pieţele din sud-estul Asiei continuă să înregistreze o creştere bună, în timp ce în India cererea este mai redusă, iar China încetineşte", se arată în comunicatul Unilever.

Vânzările companiei au crescut cu 2,9% în trimestrul trei din 2019, uşor sub estimările precedente, de 3%.

Cifra de afaceri a fost de 13,3 miliarde de euro, peste nivelul aşteptat de analişti, de 13,24 miliarde de euro. Totuşi, Unilever şi-a menţinut ţinta anuală de a înregistra un avans al vânzărilor de bază de 3-5% şi de a înregistra anul viitor o marjă operaţională de 20%.

Ca parte a procesului de simplificare a structurii, Unilever a decis să-şi restructureze activitatea în trei divizii: produse de înfrumuseţare şi îngrijire personală, produse pentru îngrijirea locuinţei, alimente şi răcoritoare. Primele două vor avea sediul în Londra, iar ultima la Rotterdam.

Unilever a fost înfiinţată în urmă cu 89 de ani, în urma fuziunii dintre un producător olandez de margarină şi un fabricant britanic de săpunuri.

Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel