Decizie radicală după moartea lui Ekeng. Lovitură pentru "Puls"

Echipa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) al Ministerului Afacerilor Interne şi specialiştii Ministerului Sănătăţii au finalizat controlul la ambulanţa Puls, în urma acestuia constatându-se ''neglijenţe şi abateri grave''.

Potrivit unui comunicat al MAI transmis duminică Agerpres, printre neregulile constatate s-au numărat modificarea clasificării ambulanţelor, prezenţa de medicamente şi materiale sanitare cu termene de valabilitate depăşite şi a unor defibrilatoare cu bateriile descărcate. Astfel, neregulile constatate de DSU, în urma controlului efectuat după decesul fotbalistului Patrick Ekeng, sunt:

- modificarea clasificării ambulanţelor, fără obţinerea aprobării legale în acest sens. Singurele ambulanţe funcţionale erau de tip A (destinate doar transportului pacienţilor), celelalte trei ambulanţe de tip B şi C (destinate urgenţelor) figurau ca defecte. Toate categoriile de intervenţii, inclusiv cele de urgenţă, se făceau cu ambulanţe tip A, care erau incomplet echipate.

- au fost identificare medicamente şi materiale sanitare cu termene de valabilitate depăşite. Echipa de control a găsit în trusele medicilor şi asistenţilor inclusiv medicamente care erau expirate din luna mai 2015. Printre acestea s-au găsit şi fiole de adrenalină, folosită pentru procedurile de resuscitare. * pe ambulanţele utilizate de firma privată au fost găsite defibrilatoare cu baterii descărcate.

- reprezentanţii firmei nu au putut preciza persoana responsabilă cu activitatea medicală prespitalicească de la nivelul societăţii. 'Aceste aspecte reprezintă neglijenţe şi abateri grave, care revin în sarcina societăţii comerciale care asigură servicii private de ambulanţă', se arată în comunicatul MAI.

Ca urmare a celor constatate, s-au dispus suspendarea pe o perioadă de cel puţin 30 de zile a autorizaţiei de funcţionare a firmei private de ambulanţă, până la remedierea tuturor deficienţelor, dar şi aplicarea a două amenzi, în valoare totală de 23.800 de lei.

Potrivit MAI, au fost luate următoarele măsuri:

- suspendarea pe o perioadă de cel puţin 30 de zile a autorizaţiei de funcţionare a firmei private de ambulanţă, până la remedierea tuturor deficienţelor.

- aplicarea de către DSU a unei amenzi în valoare de 20.000 de lei, pentru încălcarea regimului privind reclasificarea ambulanţelor.

- aplicarea de către Direcţia de Sănătate Publică a unei amenzi în valoare de 3.800 de lei pentru medicamentele expirate şi modul de tratare a deşeurilor medicale.

- extinderea controlului de către Direcţia de Sănătate Publică pe alte aspecte specifice sesizate, de competenţa acesteia. Măsura suspendării autorizaţiei urmează să fie dispusă, conform legii, de către Direcţia de Sănătate Publică, se mai arată în comunicatul MAI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel