Tăriceanu: Am asistat la cel mai jalnic spectacol de după 1989

Tăriceanu
Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, critică cele întâmplate luni în Parlament, atunci când Viorica Dăncilă a prezentat concluziile Guvernului cu privire la așa-zisa “ordonanță pe lăcomie” (OUG 114).

Iată ce mesaj a transmis preşedintele ALDE pe pagina sa de Facebook: "Ieri am asistat la cel mai jalnic spectacol din Parlamentul României de după 1989. Doamna Prim Ministru a prezentat plenului Camerei Deputaților concluziile Guvernului cu privire la așa-zisa “ordonanță pe lăcomie” (OUG 114) după consultările cu reprezentanții mediului de afaceri. Demersul doamnei Prim Ministru face parte din relaționarea normală dintre executiv și legislativ și ar fi trebuit să fie apreciat de toți colegii parlamentari, de oricare parte a baricadei ar fi! Nu putem pretinde ca toți să fie de acord cu ceea ce spune Guvernul sau coaliția de guvernare - acesta este farmecul democrației, nu? - dar nu este o soluție să aduci maidanul și mahalaua în Parlamentul României.

Nu mai am, de multă vreme, așteptări de la mai tinerii colegi din USR să înțeleagă ce înseamnă decența și toleranța în politică, dar am fost surprins de faptul că PNL, partidul pluralismului politic și al dreptului la liberă exprimare, s-a alăturat foarte natural huiduielilor și înjurăturilor useriste! Pe semne goana după voturi te îndeamnă să faci orice!", afirmă Tăriceanu.

"Este cel mai dăunător lucru pe care-l puteți face!"

"Oameni buni, a diviza societatea românească este cel mai dăunător lucru pe care-l puteți face! Dacă sperați că săparea de tranșee va aduce mai multe voturi decât clădirea de poduri, vă înșelați, și vă spune asta unul care în anii ’90 și-a petrecut tinerețea politică în stradă luptând pentru dreptul vostru de a putea înjura astăzi! Nici în stradă și nici în Parlament nu am adus însă ura și jignirile personale! Pentru că, oricât de multe lucruri ne-ar separa și oricât de multe din valorile noastre ar contrasta, România trebuie guvernată! Cu calm, cu înțelepciune, cu răbdare, cu toleranță!

PS. Ieri doamna Turcan s-a procopsit cu o etichetă pe care doamna Prim Ministru Dăncilă i-a pus-o într-un moment de inspirație și de care nu cred că va mai scăpa – 'vipera'", a mai scris liderul ALDE.

Vezi şi: Alertă la Londra. Pachete explozive descoperite în două aeroporturi...

Zodia care ia o decizie. Să nu acționeze la nervi!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel