EXCLUSIV  SUA, „cadou“ pentru SPP la intrarea în NATO. Ce i-au învățat americanii de 150.000 dolari de persoană

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Titi Aur a vorbit despre cursurile speciale pe care trebuie să le facă Poliția, SPP-ul și alte instituții de forță din Statul Român pentru a putea fi eficiente cu șoferii care fug în trafic ori au intenții teroriste.

Titi Aur, expert în siguranță rutieră, a vorbit, în cadrul emisiunii „De Ce Conducem“, la DC News, despre pregătirea autorităților din România, cu precădere a Poliției și SPP-ului, pentru urmărirea în trafic a mașinilor care fie nu respectă regulile de circulație, fie fug de la locul accidentului.

Potrivit acestuia, în timpul urmăririi unor astfel de mașini trebuie aplicate niște reguli ce necesită niște antrenamente speciale care de regulă costă și foarte mult, pentru că implică o recuzită care trebuie să fie uzată pentru a înțelege respectivele lucruri.

Astfel, Titi Aur a dat exemplul unui program în care ofițerii SPP au fost școliți în Statele Unite ale Americii când România a intrat în Alianța Nord-Atlantică.

„Eu am făcut la un moment dat curs cu SPP-ul. Mi-au spus niște domni de la SPP că atunci când am intrat în NATO, ai noștri au primit cadou de la Statele Unite ale Americii niște cursuri care costau 150.000 de dolari de persoană. Acestea presupuneau niște poligoane speciale, foarte multe antrenamente cu mașini lovite, cu derapaje, frânări, etc. Nu poți să faci acest lucru cu toți polițiștii - care sunt zeci de mii în România - și să-i treci prin cursuri de 150.000 de dolari pe fiecare“, a explicat Titi Aur.

Totuși, acesta a adăugat că „Poliția și ISU au început să se pregătească în ultima perioadă“.

„Este un pas bun. Până acum, purtătorii de girofar nu aveau pregătire. Ministerul de Interne a înțeles, dacă înțelege și Ministerul Transporturilor e foarte bine“, a adăugat Titi Aur.

Cursurile la care Titi Aur face referire sunt eficiente și în cazul amenințărilor teroriste. El a dat exemplul teroriștilor care cresc greutatea mașinilor pentru a nu putea fi acroșate de vehiculele autorităților, după care se îndreaptă cu acestea către grupuri de oameni. Titi Aur a spus că există niște moduri speciale în care aceste vehicule ale teroriștilor, a căror greutate e regulă e crescută prin încărcarea cu diferite corpuri, trebuie lovite pentru a nu-și putea duce la îndeplinire scopul.

„Altă dată au venit serviciile speciale din Israel și au făcut cu noi programe de pregătire. Avem variante, însă din păcate nu am avut comandă în România de cursuri adevărate, care să ne permită să stricăm și să uzăm ca să putem înțelege fizic anumite lucruri. Dacă facem doar teorie, când se ajunge la fața locului, va fi mai greu de aplicat“, a mai spus, la DC News, Titi Aur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel