Scandal imens în Cehia. Premierul și-a dat demisia, guvernul a căzut

Premierul ceh Bohuslav Sobotka şi-a anunţat marţi demisia, care o antrenează şi pe cea a guvernului pe care îl conduce, în urma unui conflict cu ministrul de finanţe, influentul miliardar Andrej Babis, suspectat de fraudă fiscală, transmite AFP. 

'Îi voi prezenta în scurt timp demisia mea preşedintelui Milos Zeman. Este inadmisibil ca Andrej Babis să rămână în postul de ministru de finanţe', a declarat premierul social democrat, într-o conferinţă de presă. 

În urma legislativelor din 2013, Partidul Social Democrat, condus de premierul Bohuslav Sobotka, a format o coaliţie de guvernare împreună cu ANO, partidul lui Babis, şi cu creştin-democraţii. 

Miliardarul Andrej Babis, al doilea cel mai bogat om din ţară, a bulversat scena politică tradiţională din Cehia odată cu ascensiunea formaţiunii sale în 2011. 

ANO, constituit ca o mişcare de protest cu o agendă pro-business şi fără o bază ideologică, conduce în sondaje înaintea alegerilor legislative din octombrie 2017. 

Andrej Babic a afirmat în mod repetat că nu a abuzat niciodată de funcţia sa, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel