Donald Trump afirmă că este pregătit să refacă alianța conservatoare cu premierul ungar Viktor Orban

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Donald Trump a subliniat disponibilitatea sa de a reînnoi alianța conservatoare cu premierul naționalist al Ungariei, Viktor Orban, transmițând acest mesaj într-un videoclip difuzat vineri.

Orban a fost printre cei mai apropiați susținători ai lui Trump în Europa. Comentariile fostului președinte american, care indicau că nu va apăra țările care nu își respectă angajamentele de cheltuieli pentru apărare impuse de NATO, au creat îngrijorare printre liderii europeni.

O eventuală realegere a lui Trump ar putea îmbunătăți relațiile SUA cu Ungaria, țară criticată de Washington pentru legăturile sale strânse cu Rusia și pentru întârzierea ratificării aderării Suediei la NATO. Budapesta a acceptat în cele din urmă acest lucru în februarie.

"Aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu prim-ministrul Orban din nou, când voi depune din nou jurământul în calitate de al 47-lea preşedinte al SUA", a  afirmat Donald Trump, numindu-l pe liderul ungar "un om măreţ".

Donald Trump și-a exprimat mesajul la Conferința pentru Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) din Budapesta, un eveniment organizat de conservatorii americani și aliații lor, care este al treilea de acest gen organizat în Ungaria.

"Am combătut migraţia ilegală, ne-am protejat frontierele, am creat locuri de muncă şi ne-am apărat tradiţiile şi valorile iudeo-creştine"

În timpul președinției lui Trump, relația dintre Statele Unite și Ungaria s-a apropiat, în contrast cu administrațiile anterioare care criticaseră guvernul lui Orban pentru restricționarea libertăților democratice, inclusiv a libertății presei și independenței sistemului judiciar.

"Ca preşedinte am fost mândru să lucrez cu prim-ministrul Organ, apropo - un om măreţ, pentru a avansa valorile şi interesele celor două naţiuni", a declarat Donald Trump.

"Am combătut migraţia ilegală, ne-am protejat frontierele, am creat locuri de muncă şi ne-am apărat tradiţiile şi valorile iudeo-creştine", a adăugat el.

Orban, care a câștigat un al patrulea mandat consecutiv în 2022, este admirat de mulți conservatori radicali din America pentru politica sa fermă în materie de migrație, susținerea familiilor și promovarea valorilor creștine conservatoare.

În luna martie, Trump și Orban s-au întâlnit în Florida. După această întâlnire, Orban și-a exprimat sprijinul pentru aliatul său și a sugerat că numai o eventuală revenire a lui Trump la Casa Albă ar putea contribui la restabilirea păcii în Ucraina.

În cadrul discursului său la CPAC, susținut joi, Orban a subliniat că anul 2024 este marcat de alegeri în întreaga lume și a îndemnat forțele conservatoare să se mobilizeze pentru a contracara ceea ce el numește "hegemonia liberală".

Alegerile locale și europene din acest an par să fie cele mai dificile din cei 14 ani de mandat ai lui Viktor Orban. Economia este în recesiune, iar un scandal legat de abuzuri sexuale zguduie bazele platformei sale care promovează valorile familiale. În plus, un nou actor politic, fost aliat, amenință să schimbe statu quo-ul politic. Cu toate acestea, partidul Fidesz al lui Orban rămâne cel mai popular în Ungaria, conform informațiilor furnizate de Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel