Remaniere Guvern. Călin Popescu Tăriceanu: Nu am negociat cu Ponta numărul de portofolii

Călin Popescu Tăriceanu a precizat, luni, că nu a negociat cu premierul Victor Ponta numărul de portofolii pe care PLR să le deţină în guvern și că insistă ca inițial să aibă loc o convenire a principalelor direcții de acțiune, deoarece românii nu așteaptă atât să vadă cine ajunge ministru, ci cum se va schimba viața lor în bine.

Întrebat dacă PLR va avea două ministere în viitorul guvern Ponta, Călin Popecu Tăricenu a precizat, luni, la Palatul Parlamentului: "De la ultima întâlnire cu presa și de la ultimele declarații pe care le-am făcut nu s-a schimbat nimic. Nu am negociat numărul de portofolii, nici care vor fi acelea. Insist ca înainte de această discuţie să convenim care vor fi principale direcţiile de acţiune în baza programului USL politic validat la alegerile din 2012.

Cred că acțiunea politică este mai importantă, pentru că noi trebuie să răspundem aștepărilor cetățenilor. E așteaptă atât să vadă cine ajunge ministru, ci cum se va schimba viața lor în bine, vor să vadă capacitatea noastră de a cuprinde și de a găsi răspunsuri adecvate la problemele lor. 

Înainte de orice trebuie să avem un document politic care să sintetizeze acţiunea viitorului guvern. Și apoi o să discutăm și de portofolii și de persoane.

Mă voi vedea cu Victor Ponta azi şi în zilele următoare. Trebuie să așteptăm decizia UDMR care se va lua pe 13 - dacă rămâne, continuă, sau se retrage de la guvernare. Până atunci trebuie să ne facem calendarul în consecință", a explicat Tăriceanu. 

Întrebat dacă PLR își dorește mai mult de două ministere, liderul PLR a precizat: "Eu vă spun că nu am făcut o negociere. Sigur că urmează să facem o negociere. Nu pornim de la nimic, pornim o discuție în care vom vedea care e reprezentarea partidelor.

În toate ministerele putem aplica o viziune liberală. (...) Dorim să ne aducem această contribuție și nu să avem numai o prezență simbolică în guvern. Avem atâta experienţă - şi eu, şi premierul - ca să ne putem înţelege", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, care nu a dorit să dezvăluie dacă își dorește mai multe ministere.

Premierul Victor Ponta a anunțat astăzi, după ședința BPN, că lunea viitoare (15 decembrie - n.r.) va propune Parlamentului noua structură a Guvernului. El a precizat că duminică vor avea loc Comitetul Exectutiv Național al PSD și o ședință a grupurilor parlamentare, pentru finalizarea propunerilor pentru noul cabinet.

Ponta anunță remaniere. Când cere vot pentru Guvernul Ponta IV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel