Pyunik Erevan - CFR Cluj, 0-0. Marius Şumudică: Le trebuia paşaport să treacă de mijlocul terenului

Facebook Fotbal Club CFR 1907 Cluj Napoca
Facebook Fotbal Club CFR 1907 Cluj Napoca

Marius Şumudică a analizat egalul făcut de CFR Cluj în Armenia, contra celor de la Pyunik Erevan, în preliminariile Ligii Campionilor, şi a adus aminte de debutul său pe banca ardelenilor, contra celor de la Banja Luka. 

"Nu putem face o comparație, noi ne-am calificat în prelungiri la Banja Luka, cu un public apăsător. Era diferență mare, un stadion arhiplin și jucători mai valoroși.

Chiar mă uitam la lotul lui Erevan și am văzut că e de 6 milioane de euro, pe când la CFR este de 30 de milioane. Deci de 5 ori.

Nu e normal să spun, că e un coleg al meu, a venit după mine la CFR, deci nu putem face comparație. Dar nu trebuie să ne ascundem și trebuie să spunem lucrurilor pe nume.

Această echipă cu care joacă acum CFR s-ar bate la retrogradare în campionatul nostru. Le trebuia pașaport să treacă de centrul terenului. Diferență mare de valoare, imensă! Nu știu (n.r.: de ce nu a putut CFR să înscrie), cei implicați să răspundă!

Nu am pomenit, la un meci de Champions League, ca una dintre echipe să nu aibă construcție și să nu aibă 5-6 pase elaborate. E greu. Poate au văzut alții altceva, dar eu nu sunt deloc răutăcios", a spus Șumudică la Digi Sport Special.

Şumudică, înţepături pentru Dan Petrescu 

"Eu niciodată nu am ieșit înainte de joc să fiu atât de precaut. Dar asta e filosofia lui Petrescu, o respect. E altă mentalitate. Eu încerc să desființez adversarul și să spun că ai mei sunt cei mai buni.

El e opusul. El de fiecare dată îi ridică în slăvi. Ăia, săracii, ne-or fi bătut ei cu naționala, dar acum au avut un singur șut pe lângă poartă.

Probabil așa a pregătit Dan meciul, cum a zis el, că se va juca la Cluj calificarea. Dar azi ei au întâlnit un adversar foarte slab.

Nu putem să comparăm cu Banja Luka niciodată. În afară de portar, care pare de valoare și are experiență și a ieșit bine pe centrări, nu am văzut nimic

Eu nu îl contrazic pe Dan Petrescu, nici nu îl critic, eu spun ce văd la TV. Dan Petrescu face foarte bine ce face, e campion în România, poate să îi califice pe CFR cu acest joc.

Păi dacă noi putem spune că CFR a arătat bine în seara asta și că a jucat un fotbal de calitate, înseamnă că mințim poporul cu televizorul. Nu știu ce au făcut în pregătire.

Din punctul meu de vedere, în duelurile unu la unu, în superioritate, CFR nu a putut să subordoneze adversarul. Săracii, cred că au laba piciorului umflată de cât au degajat, la ce am văzut azi", a precizat Marius Șumudică.

Şumi, sigur că CFR se va califica 

”Eu n-am văzut un jucător care să iasă în evidență, poate cel cu numărul 14, care, dacă la ora 10 se ducea la Zoia Kosmodemianskaia în școală, în curtea școlii, putea să fie plăcut. Dacă mergea, era un tip plăcut ochiului. La Zoia Kosmodemianskaia, eu acolo jucam fotbal duminica.

Școala Centrală se numea, lângă Icoanei, eu acolo am fost crescut. Mergeam în curtea școlii și jucam fotbal. Când vedeai un din ăsta care o ținea pe picior... Mai erau niște burtoși care nici nu atingeau mingea. Cam asta mi-a arătat mie Pyunik Erevan. CFR trebuia să câștige, dar arată rău.

Se califică CFR, va marca. Nu au calitate armenii, au vrut săracii, încercau să iasă cu construcție, dar au lovit brancardierii cu degajări”, a spus Marius Șumudică.

Ce a spus Dan Petrescu după meci 

”Nu m-a surprins nimeni pentru că știam că va fi un meci dificil, sunt campionii Armeniei, au jucători buni și nu au fost o surpriză pentru mine.

În ceea ce privește meciul, noi am avut mai multe ocazii, trebuia să marcăm, adversarii au avut mai puține ocazii.

0-0 nu este rezultatul just pentru că am avut mai multe ocazii, dar este fotbal și orice este posibil”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel