PSD visează la un "Guvern de serviciu" după modelul Stolojan 1991 | DCNews
Cele mai citite

PSD visează la un "Guvern de serviciu" după modelul Stolojan 1991

Social-democraţii sunt aproape siguri că vor dărâma guvernul în toamnă. După eventuala adoptare a moţiunii de cenzură din toamnă, o soluţie ar fi constituirea unui "Guvern de serviciu", similar Executivului Stolojan, din 1991, care să pregătească alegerile parlamentare anticipate, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. Ce nu a precizat Năstase este că acum 19 ani, Stolojan a ajuns la Palatul Victoria după ce guvernul Roman a fost debarcat în urma unei revolte a minerilor, care au asediat Guvernul şi au ocupat clădirea Parlamentului. Executivul condus de Stolojan a fost impus de şeful statului, care a preferat să se descotorosească de Petre Roman, devenit prea independent.

Năstase a precizat că, în acest moment, PSD are în Parlament o situaţie minoritară, dar şi-a exprimat speranţa ca în timpul verii, în condiţiile unei presiuni sociale, să se identifice o formulă prin care să se explice populaţiei care este finalitatea unei noi moţiuni de cenzură. Năstase a adăugat că un astfel de Guvern de serviciu nu implică tehnocraţi în mod neapărat şi susţine că PSD va căuta o soluţie împreună cu PNL.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Multimedia
Citește mai multe din Multimedia
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close