Proteste taximetriști. UBER demontează acuzațiile

Sute de taximetriști au protestat împotriva pirateriei din taximetrie și au adus acuzații împotriva platformei Uber. Reprezentanții companiei au demontat însă acuzațiile care li se aduc și spun că partenerii Uber plătesc taxe și au asigurare în caz de accident. 

Alexandra Corolea, reprezentant Uber, a explicat că serviciul a fost foarte bine primit în România, dovadă fiind numărul extrem de mare de utilizatori. 

"Am remarcat că lipsește actorul poate cel mai important, anume consumatorul și dreptul său de a alege. În România, în acest moment sunt peste 250.000 de oameni din București, Brașov, Cluj Napoca și Timișoara, deocamdată, care folosesc și recomandă aplicația Uber. De ce? Foarte simplu. Pentru că este un serviciu de calitate, fiscalizat și civilizat. Aceasta arată, în primul rând, că românii sunt deschiși pentru servicii digitale noi. Mai arată și încă ceva foarte important, anume că este nevoie de mai multe opțiuni pentru mobilitate urbană. Bucureștiul și orașele mari au nevoie și de Uber, au nevoie și de taxi și de alte platforme similare Uber, au nevoie și de transport în comun și de piste pentru biciclete. Bucureștiul a ajuns să fie un oraș sufocat de trafic. Devine aproape penibil să mergem cu mașina prin oraș. Noi suntem pro reglementare. Suntem de acord cu celelalte asociații din industrie. Trebuie să existe un cadru în care platformele ca Uber să funcționeze, să fie reglementate. Aceste servicii sunt foarte noi. În România sunt de doi ani de zile. În lume sunt de aproximativ șapte ani. Este normal să existe un decalaj în ceea ce privește cadrul de reglementare. Dacă ne uităm la alte țări, au început deja să își adapteze legislația pentru a defini și serviciile ca Uber. Mai important, dacă ne uităm la recomandările Comisiei Europene, cei de acolo spun foarte clar că serviciile ca Uber, Airbnb, care țin de economia digitală, colaborativă, sunt bune și pentru consumatori și pentru cei care oferă astfel de servicii prin astfel de platforme. Recomandă statelor membre să le reglementeze, să le definească în lege, dar, în niciun caz, să le interzică," a declarat Alexandra Corolea pentru rfi.ro.

Totodată, Corolea a explicat că toți utilizatorii Uber beneficiază de asigurare în caz de accident, iar șoferii colaboratori plătesc taxe pentru că funcționează pe PFA sau SRL. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel