Admiterea în clubul statelor fără granițe interne nu înseamnă mare lucru la nivelul omului obișnuit. Nici vreo mare lovitură economică. Timpul pe care un TIR îl pierde în vama Borș este insignifiant față de timpul pe care îl face pe drumuri desfundate și înguste, până acolo.
Dar, la nivel simbolic, intrarea în Schengen are miză. Este un obiectiv cu care se poate defini un mandat prezidențial. Traian Băsescu a ridicat tema, a stimulat așteptările românilor. Știa că îndeplinim criteriile tehnice și aștepta o victorie ușoară. Când a ratat obiectivul, pe care singur și-l bifase în agendă, a făcut ce face de obicei: a ”atacat” Olanda, la televizor. Măsuri concrete n-a avut curajul să ia (putea, de exemplu, să retragă vameșii de la frontiera cu Ungaria, să-i mute pe granița de est, ca să nu ”stăm ca râma”).
Klaus Iohannis a acționat mai discret. A menționat admiterea în Schengen printre obiectivele naționale, în câteva luări de poziție care n-au depășit zona de interes a publicului avizat. Nu s-au făcut talk-show-uri, nu au fost reacții, nici pro, nici contra. Dacă intrăm, i se va atribui meritul. Dacă nu, n-are nimeni nimic să-i reproșeze.
Pariul pare, însă, a fi unul câștigător. Ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, de exemplu, are cuvinte de apreciere la adresa României, pe tema Schengen. Aceste vorbe nu angajează cu nimic Germania: discursul diplomatic poate fi tradus în orice fel. Dar este, totuși, o premieră în domeniu.
Ca și situația din Europa continentală. În 2015, nicio țară importantă din spațiul Schengen nu are alegeri. Iar tema Schengen, să recunoaștem, nu avea legătură doar cu progresele făcute la București, ci și cu discursurile naționaliste din Berlin, Haga sau Paris. Când nu ne blocau nemții, venea un veto francez, sau se opuneau olandezii, în funcție de cine avea de câștigat voturi în anul respectiv. Deci, 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
