Social-democraţii nu vor participa la votul din Parlament la cererea preşedintelui de reexaminare a Legii ANI. PSD apreciază că aceasta a fost prost făcută de la început, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta. PSD consideră consultările cu preşedintele Băsescu ca fiind o bătaie de joc, întrucât, cu o zi înainte, Guvernul făcuse deja o lege pe care acum până şi Băsescu o găseşte proastă. Ponta a mai afirmat că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ar trebui să răspundă din punct de vedere politic pentru proiectul de lege ANI. Preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului reexaminarea Legii ANI, propunând ca declaraţia de avere publică şi cea confidenţială să coincidă, mai puţin sub aspectul datelor cu caracter personal şi inclusiv declaraţiile candidaţilor la demnităţi publice să fie date publicităţii. De asemenea, şeful statului propune ca termenul pentru care ANI verifică persoanele care părăsesc funcţiile publice să fie de trei ani, aşa cum prevedea legea anterioară, şi nu de un an. Şeful statului mai propune ca demnitarii să declare dacă şi soţul, copiii majori, părinţii sau socrii lor au derulat sau derulează, direct sau prin intermediul vreunei societăţi comerciale la care sunt asociaţi ori acţionari, contracte finanţate din bani publici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News