Polonia, articol 7. Victor Negrescu explică situația din România

Situaţia din Polonia - faţă de care Comisia Europeană (CE) a activat articolul 7 al Tratatului de la Lisabona - şi cea din România sunt 'total diferite', ţara noastră participând la 'un dialog constructiv cu Comisia Europeană', a declarat, pentru Agerpres, Victor Negrescu. 

'Poate nu avem întotdeauna aceleaşi opinii, dar suntem acolo pentru a dialoga şi uşa noastră, mai ales a Guvernului României, este total deschisă pentru un dialog cu privire la orice tip de reformă care are loc în ţară', a spus Negrescu, care a arătat că, în cazul Poloniei, este vorba de 'o serie de reforme realizate pe perioada ultimilor ani, aproape doi ani, reforme succesive, care au mers într-o anumită direcţie pe care Comisia Europeană o consideră inadecvată'.

'Suplimentar, Polonia nu a reuşit să realizeze mecanismele de cooperare şi de comunicare cu reprezentanţii Comisiei Europene, uneori existând un blocaj destul de mare în această comunicare. În cazul României (...) atât la nivelul Executivului, cât şi la nivelul celorlalte instituţii, a existat o comunicare permanentă cu reprezentanţii Comisiei Europene', a subliniat oficialul român.

[citeste si]

Demnitarul a precizat că, în relaţia cu Bruxelles-ul, România dă dovadă de 'foarte multă transparenţă'. El a detaliat că declanşarea articolului 7 'prevede posibilitatea ca Polonia să îşi piardă dreptul de vot la nivelul Consiliului'. 'Trebuie să spunem că au, în momentul de faţă, o perioadă de graţie de trei luni, pentru a răspunde apelului lansat de către Comisia Europeană. Comisia Europeană, în cazul lor, are o serie de propuneri concrete - de exemplu vârsta de pensionare, care a scăzut, sau anumite metode de nominalizare sau alte decizii care au schimbat sistemul faţă de ce era anterior, inclusiv schimbări la nivelul Curţii Constituţionale, ceea ce, din nou, în cazul României, nu s-a întâmplat', a adăugat Victor Negrescu.

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel