Pilotul Adrian Răspopa a murit după un accident la Raliul Iaşului. Marş de comemorare organizat de colegi

Facebook Federaţia Română de Automobilism
Facebook Federaţia Română de Automobilism

Adrian Răspopa, pilot de raliuri, a murit după un accident petrecut la Raliul Iaşului. Acesta a fost transportat la spital, dar nu a mai putut fi salvat. 

Potrivit Federației Române de Automobilism Sportiv, acesta a suferit sâmbătă un accident grav pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, pilotul a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat.

"Pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața în urma accidentului grav de pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, acesta a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat.

Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei.Conducerea Federației Române de Automobilism Sportiv, prezentă la fața locului, este în aceste momente alături de cei apropiați lui Adi și de sportivi în zona creată pentru Parcul Închis unde se păstrează un moment de reculegere. La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanțele și modul de intervenție la locul accidentului.

Odihnește-te în pace, Adi!", se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei. 

Colegii săi vor organiza un marş în Iaşi în memoria pilotului, sâmbătă seară. 

Pilotul a ajuns la spital în stare gravă 

"Pilotul se află în stare critică, în șoc hipovolemic și comă postresuscitare, este intuibat, ventilat mecanic. Se fac investigații în ceea ce privește resuscitării și intrării în operație. Sunt leziuni severe la nivelul bazinului și a abdomenului și cranio-cerebral. Se fac eforturi susținute pentru menținerea în viață”, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD, pentru Ziarul de Iași.

În februarie, Titi Aur spunea ce trebuie să facem în caz de accident iminent 

"În momentul în care suntem la volan, apare un pericol iar accidentul nu mai poate fi evitat, prima regulă este frânarea bruscă - dar şi aici nu toată lumea ştie să facă frânarea, pentru că maşinile au sisteme ABS şi tu practic trebuie doar să apeşi pe pedala de frână la maximum iar maşina îşi face treaba. În plus, trebuie să încerci, în acelaşi timp, să eviţi; adică să ai curajul, să ai reflexul să tragi de volan în direcţia corectă - iar aici iarăşi e o întreagă discuţie, iar astfel de lucruri le poţi deprinde făcând anumite exerciţii în poligon, ca să exersezi astfel de situaţii.

Şi, bineînţeles, înainte de toate astea, să fii bine legat în centură şi să te încordezi foarte tare. Pentru că dacă tot vei avea un impact, cu cât eşti mai încordat, cu atât vei suferi mai puţin, iar asta o ştim de la sporturile de impact. Pentru că doi rugbişti, doi hocheişti când se lovesc, ies scântei dar nu se întâmplă nimic grav pentru că amândoi în afară de faptul că sunt antrenaţi, sunt musculoşi, că sunt încălziţi, se încordează. 

Imaginaţi-vă ce ar însemna un hocheist care face cu mâna la public şi vine unul şi intră în el cu viteza cu care se lovesc ei de obicei - aproape că se dezmembrează cel care nu e încordat. Deci e un lucru pe care ar trebui să ştii să-l faci, atât de mult cât poate fiecare. Asta e ceea ce poţi face dacă impactul este iminent; dar ca să nu ajungi la impactul iminent sunt multe alte lucruri de făcut înainte", a explicat, pentru cititorii DC News, Titi Aur. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel