PETA/FNPA: România a cheltuit 700 de milioane de euro ca să ucidă 1,03 milioane de câini. Afacere criminală

PETA și FNPA au calculat, pe baza datelor obținute de la autoritățile din România, că primăriile au cheltuit peste 700 de milioane de euro pentru capturarea a 2,2 milioane de câini comunitari, dintre care 1,03 milioane au fost uciși, fără a rezolva problema ”maidanezilor”. Gestionarea câinilor comunitari a devenit o afacere, una criminală.

Situația câinilor din România a determinat PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) Germania să realizeze, împreună cu FNPA (Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor), un studiu bazat pe datele solicitate și transmise de către instituții publice din România. Au rezultat astfel cifre șocante cu privire la numărul de câini capturați şi uciși, precum şi la bugetele cheltuite de către primării. Prinderea și uciderea câinilor pare nu a rezolvat situația ci pare să dezvolte și să mențină o afacere profitabilă.

Uciderea în masă a câinilor a condus la suferințe enorme pentru animale și efecte psihologice și comportamentale ireversibile asupra unei părți a populaţiei, în special asupra copiilor din România, dar și la cheltuirea de sume exorbitante din banii publici - și totuși, după 20 de ani, situația rămâne neschimbată.

Două decenii de atrocități, sute de milioane cheltuite degeaba

Conform datelor oferite de instituțiile publice implicate în situația câinilor fără stăpân, la solicitarea PETA, doar în ultimii 3 ani, primăriile au cheltuit cca 36 milioane de Euro pentru capturarea a 110.353 câini și trimiterea lor în adăposturile primăriilor și societăților comerciale care au contractat de la primării aceste servicii, iar 51400 dintre câini au fost eutanasiați sau au murit în aceste centre de exterminare.

”Printr-un calcul simplu și considerând totodată și alte date obținute de la primării, estimăm că în perioada 2001 - 2021, adică de la intrarea în vigoare a OUG nr. 155 privind gestionarea câinilor fără stăpân, au fost capturați 2.2 milioane de câini din care 1.03 milioane au fost uciși sau au murit din cauza condițiilor precare existente în majoritatea adăposturilor. Pentru această activitate primăriile ar fi cheltuit cca 750 milioane de Euro”, se arată într-un comunicat comun al celor două asociații.

Suferințele imense, permanentizate produse animalelor, cheltuirea constantă de sume colosale din banul public s-au derulat timp de 20 de ani fără niciun fel de rezultat pe termen mediu și lung. Câinii eliminați din teritoriu sunt înlocuiți rapid de câini noi.

Sterilizarea, singura soluţie pentru rezolvarea situaţiei animalelor comunitare

Experiența altor țări şi a altor teritorii, precum și rezultatele studiilor consacrate precum cele ale Organizației Mondiale ale Sănătății (O.M.S) și ale Organizației Internaționale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), au relevant faptul că nicăieri, nici uciderea şi nici încarcerarea în adăposturi imense, nu a rezolvat situația câinilor fără stăpân și că singura soluție este eliminarea cauzei: prin sterilizare!

Autoritățile publice române au avut la dispoziție aceste informații și, mai mult, experiența proprie: aplicată timp de 20 de ani, uciderea câinilor nu a condus în România la rezolvarea problemei.

Așadar, este evident că o metodă învechită, inumană, ineficientă și costisitoare trebuie să fie urgent înlocuită cu una modernă, umană, eficientă și necostisitoare”, susțin cele două asociații.

  “Este timpul ca România să schimbe modul în care tratează animalele fără stăpân. România este o țară minunată cu o capacitate incontestabilă de schimbare, iar schimbarea pozitivă este posibilă cu siguranță dacă oamenii sunt dispuși să se ridice și să facă primii pași necesari! Avem o strategie bine formulată, completă, bazată pe o abordare eficientă și etică, prin care numărul câinilor fără stăpân s-ar reduce la jumătate în decurs de 5 ani, iar în 10 ani problema s-ar rezolva definitiv. În același timp costurile cu gestionarea câinilor ar fi incomparabil mai scăzute” spune Jana Hoger, campaigner pentru animale de companie, PETA Germania.

Strategia etică este mai ieftină decât uciderea animalelor 

Programul este bazat pe o abordare eficientă și etică: n sterilizarea în masă, subvenționată, a câinilor cu și fără stăpân - în baza principiului: este mai ieftin să sterilizezi gratuit un câine cu stăpân decât să finanţezi capturarea și eutanasia tuturor generațiilor de câini ce rezultă din acesta și care sunt abandonați pe domeniul public; n transformarea centrelor de exterminare în centre de sterilizare și adopție; n educația în școli și informarea populației - care armonizează nu numai relația om-animal ci și relaționarea interumană.

“Prin acest program toți sunt câștigători: proprietarii - care nu mai au grija puilor, comunitatea, care nu se mai confruntă cu noi și noi animale abandonate în stradă, primăriile care stopează cheltuirea banului public pentru ucidere și vor investi mult mai puțin, în sterilizări, medicii veterinari - care își vor onora profesia prin a aduce beneficii animalelor și nu o dezonoreaza prin uciderea lor,  animalele - care își păstrează dreptul la viață. Să fie corect, uman și bine depinde doar de noi“ spune Carmen Arsene, președinte FNPA.

 

PETA, cea mai mare organizație de profil din Germania

PETA Germania a fost fondată la sfârșitul anului 1993 și este cea mai mare organizație de bunăstare a animalelor din Germania care militează pentru drepturile animalelor. Entităţile PETA au peste 9 milioane de membri şi sustinatori din întreaga lume.

Scopul PETA este de a ajuta fiecare animal să trăiască o viață mai bună. Pentru a obtine acest  lucru, ne angajăm să expunem cazurile de cruzime față de animale, sa educăm publicul si sa invatam publicul despre un mod de viață conștient și respectuos. PETA acționează în tradiția mișcărilor de eliberare socială și a campaniilor pentru combaterea speciesismului, un model discriminatoriu de gândire și comportament care justifică exploatarea sau excluderea ființelor pe baza apartenenței lor la o anumită specie. Suntem pentru abolirea maltratării, discriminării și exploatării animalelor și luptăm pentru stabilirea drepturilor acestora.

FNPA-asociere pentru stoparea abuzurilor împotriva animalelor

FNPA a fost înființată în 2006 și are că membri, asociații și fundații de protecție a animalelor, din toată țară. Activitatea FNPA constă în principal, în campanii de advocacy în scopul îmbunătățirii legislației naționale în domeniul protecției și gestionării animalelor, raportarea cazurilor de cruzime împotriva animalelor către autorităţile competente, monitorizarea îndeplinirii normelor de bunăstare a animalelor conform legislației specifice. FNPA militează pentru stoparea abuzurilor de orice fel împotriva animalelor, prin informare, educație și expunerea acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel