Mircea Geoană a anunțat, luni, după ședința Birourilor Parlamentare reunite, că Senatul și Camera Deputaților vor lua în discuție, marți, cele două legi ale austerității care conțin prevederi declarate neconstituționale.
Geoană a spus că legile cu măsuri de austeritate vor fi luate în discuție pentru a fi puse în acord cu Legea fundamentală și că acestea vor fi modificate conform CCR și promulgate, în cazul în care va exista vot majoritar în plenul reunit.
Președintele Senatului a arătat că este o procedură constituțională care a fost aplicată dincolo de orice poziție politică față de acest proiect.
De asemnea, în ședință s-a luat decizia ca luni după-amiază Comisiile juridice reunite să dezbată legile privind măsurile de austeritate în domeniul bugetar şi legile privind reducerea pensiilor și să prezinte un raport plenului Parlamentului.

