Păcăleala țigărilor electronice: inutile și nocive

te
te

Adepții țigărilor electronice să nu se iluzioneze! Nu scapă de gest şi se reapucă, în final, de ţigările normale. Mai mult, medicii au descoperit că, pe lângă nicotină, cele electronice conţin şi substanţe periculoase.

Autor: Ana-Maria Anițoiu

Comerţul cu ţigări electronice este în floare, numărul cumpărătorilor este în creştere. Medicii spun că în jurul ţigării "sănătoase", care arată ca cea obişnuită şi asigură doza de nicotină, dar nu conţine gudron cancerigen, este foarte mult marketing.

Fumătorii se reapucă mai devreme sau mai târziu de ţigările adevărate, pentru că nu pot scăpa de gest.

Studii privind compoziţia acestor țigări sunt insuficiente, iar cercetările realizate au scos la iveală chimicale periculoase pentru sănătate şi substanţe toxice în vapori.

"În vaporii din ţigară nu are cum să fie doar nicotină"

Prețul țigării electronice este între 150-250 de lei şi este preferată de fumătorii înrăiţi care nu sunt dispuşi să renunţe în totalitate la viciu.

După cum spun aceștia, ţigara le asigură doza de nicotină cât să nu intre în sevraj. Totuşi, spun medicii, ca să te laşi de fumat înseamnă să înveţi să trăieşti "fără niciun beţişor între degete".

"Omul trebuie să înveţe să facă faţă plictiselii şi angoaselor fără ţigaretă. Cum cea electronică substituie acest gest, este o chestiune de timp până se reapucă de cele adevărate", precizează dr. Magdalena Ciobanu, pneumolog la Institutul "Marius Nasta" şi coordonatorul programului anti-fumat.

Mecanismul de acţiune este simplu. Ţigara are un cartuş în care există un lichid transportor, de regulă glicol (antigel pentru maşină), în care este introdusă nicotină.

Lichidul este încălzit de un mecanism pe baterii până se transformă în vapori, pe care îi inhalează fumătorii. Bateria aprinde şi ledul din capătul ţigării.

"Deşi producătorii spun că în acel lichid se află doar nicotină, măsurând compoziţia vaporilor, au fost identificate substanţe nocive care nu ar avea cum să fie produse doar de nicotină. De aici, unul din semnele de întrebare privind siguranţa", atrage atenţia medicul.

Pastilele te dezvaţă şi de gest, şi de nicotină

Ţigara electronică nu trebuie confundată cu inhalerul cu nicotină, asemănător ţigaretei electronice, dar testat din punct de vedere al siguranţei. Medicamentul este comercializat în majoritatea ţărilor UE, a fost înregistrat în România, dar nu a fost încă pus pe piaţă.

Singurele "medicamente" cu nicotină care se găsesc în ţara noastră sunt gumele şi plasturii cu nicotină. Diferenţa dintre acestea şi ţigara electronică stă în gestul de a fuma şi în cantitatea de nicotină administrată.

"Deşi ai crede că şi acestea alimentează dependenţa, nu este chiar aşa. Nu mai există gestul fumatului şi înveţi să te descurci fără beţişor. În acelaşi timp, îţi primeşti doza de nicotină, care scade treptat pe parcursul celor trei luni de tratament. După prima lună, doza este înjumătăţită, iar la sfârşit scade încât nu mai intri în sevraj. Pe când în ţigara electronică cantitatea de nicotină nu scade", subliniază pneumologul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel