Un judecător federal a ordonat marți suspendarea construcției sălii de bal dorite de Donald Trump la Casa Albă, o înfrângere pentru republicanul care vrea să-și lase amprenta asupra peisajului american, transmite AFP.
'Președintele Statelor Unite este custodele Casei Albe pentru generațiile viitoare de familii prezidențiale. El nu este, însă, proprietarul acesteia!', a scris judecătorul Richard Leon în decizia sa, precizând că proiectul ar necesita aprobarea Congresului.
'Nu este prea târziu pentru ca Congresul să autorizeze continuarea proiectului sălii de bal. Președintele poate oricând solicita Congresului să autorizeze în mod expres construcția unei săli de bal și să facă acest lucru cu fonduri private', a subliniat judecătorul.
Această decizie dă curs unei cereri a National Trust for Historic Preservation (NTHP), o organizație non-profit mandatată de Congres pentru conservarea clădirilor istorice.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua sa Truth Social, Donald Trump reproșează NTHP, pe care o consideră un 'grup de nebuni extremiști de stânga', faptul că l-a dat în judecată pentru 'o sală de bal care costă mai puțin decât bugetul prevăzut, este în avans față de program, construită cu zero costuri pentru contribuabili și va fi cea mai frumoasă clădire de acest tip din lume'.
De asemenea, el îi reproșează faptul că a contestat în instanță renovarea Kennedy Center, sala de spectacole emblematică din Washington pe care Donald Trump a redenumit-o 'Trump-Kennedy Center', în loc să se preocupe de proiectele derulate de adversarii săi declarați, precum președintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, sau guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.
În octombrie, miliardarul a demolat cu buldozerul o întreagă aripă a Casei Albe pentru a face loc unei săli de bal destinate să găzduiască până la 1.000 de persoane pentru diverse recepții și dineuri în onoarea demnitarilor străini.
Proiectul, unul dintre cele mai ambițioase desfășurate pe acest sit celebru de mai bine de un secol, a continuat să ia amploare. Bugetul său estimat, finanțat din donații private, a crescut de la 200 la 400 de milioane de dolari, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News