Aşa cum preciza etnologul Alexandru Tzigara-Samurcaş, era firesc ca tot prin ouă să se simbolizeze şi Învierea lui Iisus Christos. Introducerea acestui obicei creştin nu e cuprinsă în cărţile sfinte, dar e lămurită într-o seamă de legende, din care vreo 10 circulă şi la noi. La toate popoarele ortodoxe, ouăle încondeiate alcătuiesc una dintre interesantele manifestări ale artei populare.
Ouă încondeiate cu mărgele
Privite mai de aproape însă, nu se poate tăgădui însemnătatea desenelor atât din punct de vedere etnografic, cât şi artistic. Deşi asemănându-se la trăsături generale, încondeierile variază însă, având un caracter propriu fiecărui popor. Astfel, pornind de la noi ca să mai înaintăm către Apus, trecând prin Bucovina, Boemia până în Polonia, găsim motive geometrice tot mai complicate, combinaţii mai savante şi culori mai multe.
„Se spune că se întind ouăle pe un ştergar curat după ce întâi au fost bine spălate, uneori chiar cu un zer acrit, ca să prindă bine ceara şi vopseaua. Într-un hârb lângă jeratic se topeşe ceara albă de albine. În dreapta, gospodina ţine condeiul, chişiţa sau bijara, o bucăţică de lemn, având în vârf un tub subţire de tinichea în care se prinde ceara topită. Se încinge condeiul în hârb şi ducându-l uşor pe ou, ceara lasă dungi îngrijit aduse sau puncte zise «pui», pe urma cărora vor răsări apoi desenele cele mai frumoase. Ouăle astfel pictate sau împestriţate se trec apoi în vopseaua roşie. Dacă e vorba ca ouăle să rămâna aşa, adică într-o singură culoare, numite şi merişoare, atunci după ce se scot din roşală se fierb de-a binelea în apa în care se topeşte şi ceara. Urmele acesteia se mai iau şi cu o cârpă caldă. Şi astfel, acolo unde era ceară apare acum desenul alb desprinzându-se pe fundalul roşu. Cine vrea să aibă ouă muncite, adică de mai multe culori, procedează astfel: scoţând ouăle din prima vopsire, înainte de a şterge ceara, le încondeiază din nou, adică se ascund sub un nou strat de ceară părţile care o să rămână cu prima culoare. Se pun ouăle în a doua vopsea. Culoarea din urmă predomină, alcătuind fondul sau câmpul pe care se desprind încondeierile toate."
Arta încondeierii ouălor
Obiceiul era ca mai toate ouăle să fie vopsite în culori vegetale. Galbenele, de pildă, se fac din coajă de măr pădureţ. Roşala ne-o dă popularul băcan sau lignum. Portocaliul se capătă din foi de ceapă sau măr pădureţ, verdele din brânduşe sau frunze, galben-verzui din laptele cucului, rămurele de salcie sau urzică. Reţetele sunt numeroase... Se pot deosebi două categorii. A motivelor vegetale şi a animalelor.
Legende de Paşte legate de încondeiere
Originea ouălor roşii se pierde în negura veacurilor. Izvoare istorice ne informează că din anul 772 î.Ch. se obişnuia în China, cu ocazia ceremoniei Tsing Ming, să se ofere în dar ouă colorate. Această sărbătoare se celebrează la începutul lui aprilie, când iarba e verde. Tot astfel, la vechile popoare slave era datina ca la sărbătoarea primăverii să se ofere în dar ouă roşii. La romani, tinerii vopseau ouăle în roşu şi le trimiteau de sărbătoarea lui Ianus. La vechii germani, oul avea, de asemenea, o însemnătate simbolică.
Bucuria încondeierii ouălor
Folcloristul A.I. Candrea îşi punea întrebarea, în 1933, ce rost avea oul la toate aceste popoare în ceremoniile religioase? Chinezii aveau credinţa că cerul împreună cu pământul sunt ca un ou de pasăre, cerul e învelişul pământului, precum coaja oului e învelişul gălbenuşului. Vechii perşi credeau, de asemenea, că pământul, cerul şi apa sunt toate închise într-un ou. Eusebius raportează o credinţă a fenicienilor, după care din noianul primitiv răsare un ou care se desparte între cer şi pământ şi din care răsar soarele şi luna. La indieni, zeul Puru se năştea, de asemenea, dintr-un ou. La egipteni, creaţiunea lumii începea cu formarea unui ou pe întinsul apelor, care a fost cel dintâi. Şi la vechii greci, Empedocles compară Universul cu un ou şi tot astfel, mai târziu, Epicur.
Până la Revoluţia Franceză se aduceau după slujba liturghiei de Paşte coşuri cu ouă aurite în cabinetul regelui, care le împărţea apoi celor de faţă. Unele dintre ele constituiau adevărate opere de artă. Doi pictori celebri, Lancret şi Watteau, n-au socotit că e o înjosire pentru ei de a picta ouă de Paşte. Oul, după cum se vede, a fost considerat dintotdeauna ca simbol al rodniciei, un simbol al soarelui şi al vieţii înseşi.
Festivalul ouălor încondeiate la Moldovița
„După înmormântarea lui Iisus, mai-marii evreilor se adunară la un ospăţ de bucurie că au scăpat de Dânsul. Pe masă se afla un blid cu zeamă împreună cu carnea cocoşului din care era făcută, precum şi mai multe ouă fierte. Atunci, unul care se afla în capul mesei începu a râde şi zise: când va învia cocoşul pe care îl mâncăm noi acum şi când se vor face roşii aceste ouă de pe masă, atunci va învia şi Christos. N-apucară bine de rostit aceste cuvinte şi ouăle se făcuseră roşii, iar cocoşul învie şi bătând din aripi începu a cînta". În amintirea acestei minuni se spune că se fac ouăle roşii de Paşte. După o altă legendă, „Maica Domnului, după naşterea lui Iisus, a căutat să fugă cu fiul ei în braţe. Evreii se luară după dânsa şi cât pe ce s-o prindă. Ei tot aruncau după dânsa cu bolovani. Sfânta Fecioară apucă bolovanii şi îi aruncă înapoi, iar din bolovani se făcură ouă roşii".
Ou cu motive religioase
Păstraţi datina strămoşească! Faceţi ouă roşii!
Mai de mult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare, cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei.
Oul, simbolul fecundităţii şi al formei aproape desăvârşite, era folosit şi de alte popoare în ritualurile lor de sărbători. Popoarele Asiei şi Europei ofereau prietenilor şi vecinilor ouă roşii. Şi romanii foloseau ouăle roşii la sărbătoarea lui Janus. La perşi, egipteni, greci şi gali, oul era emblema Universului, opera spiritualităţii supreme. La creştini se credea că el îl reprezintă pe Creator, care creează tot şi conţine în sine totul. Acest obicei mult practicat în Italia, Spania, Rusia s-a transmis creştinilor de la păgâni.
Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în culori închise, precum movul spre negru, simbolizează chinul şi durerea pe care le-a simţit Christos pe Cruce.
Ouăle împistrate sunt simbolul Mântuitorului care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din găoace, spune în Mitologia românească, Tudor Pamfile.
Atelierul de încondeiat al Letiției Orsivschi
Cea mai răspândită şi mai renumită tradiţie a încondeiatului ouălor la noi este în Bucovina. Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiată de tradiţie este încondeierea prin acoperirea succesivă cu ceară, apoi scufundarea ouălor în diferite băi de vopsea. În ornarea ouălor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim rombul, triunghiul, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de măceş, grâul, coarnele berbecului, cerbul, cărărea rătăcită, crucea Paştelui etc.
Ciocănești, Festivalul ouălor
Mai nou se întâlnesc icoane pictate pe ouă. Dar întâlnim şi alte motive:şarpele, grebla, hora, cloşca cu pui, coada rândunicii, laba gâştii, strugurele, cheptarul, ferestruica.
În cultura populară actuală, ouăle împistritre sunt mai mult obiecte de artă. Este o adevărată industrie a încondeierii ouălor care constituie mândria Paştelui bucovinean.
Icoane pe ouă
Profesoara Letiţia Orşivschi a reuşit să strângă într-o impresionantă colecţie peste 3.000 de ouă lucrate în tehnici diferite, în coajă de ou, ceramică, lemn, porţelan, piatră, sticlă. Ele sunt etalate în 22 de vitrine, ouă rare, de emu, nandu, tinamu, broască ţestoasă, crocodil, flamingo, barză, lebădă, ouă mici, de potârniche, vrabie, porumbel, ouă mari de gâscă, curcă, struţ, alături de cele de fazan, păun, prepeliţă, raţă.
Aceste ouă au motive vechi din Bucovina, din colecţia familiei, cu o vechime de peste 50 de ani. Pe ele, pasionata artistă a desenat motive ce reprezintă meşteşugurile tradiţionale, dar şi motive ca grebla, spicul, 40 de clini, cârja ciobanului, coarnele berbecului, creasta cocoşului, trifoiul, alături de motive religioase sau preluate de pe cămăşile naţionale. Aceste ouă, ce reprezintă adevărate opere de artă, sunt realizate cu ceară pigmentată natural, cu ceară colorată sau cu produse vegetale, ca sfecla roşie, şofranul, frunza de nuc, larice şi arin.
Ouă perforate
Alături stau numeroase ouă din colecţii internaţionale: ouă perforate din Cehia, „potcovite" şi pictate din Ungaria, ouă cu motive animaliere din Austria, în tehnica oului zgâriat din Germania, a paielor decupate sau firelor metalice aplicate pe coji naturale, din Slovacia, ouă din lemn ruseşti sau îmbinate cu culori textile din Luxemburg şi Malta.
Motive diverse
Învierea este privită ca o sărbătoare a luminii.
Când oamenii merg la slujba Învierii, aprind lumânări la morminte. În Bucovina e obiceiul ca în noaptea Învierii să se lase luminile aprinse în toată casa şi în curte ca să fie luminată gospodăria în cinstea luminii pe care a adus-o Christos în lume prin Învierea Sa.
La întoarcerea de la slujba de Înviere creştinii pun într-un lighean un ou roşu şi o monedă de argint peste care toarnă apă neîncepută sau sfinţită, zicând: “Să fiu mândru şi curat ca argintul”, “să trec la joc din mână în mână ca şi banul”, “să fiu uşor ca şi cojile de ouă, care trec plutind pe apă”.
Paștele în Bucovina
În unele locuri din Transilvania era obiceiul ca în noaptea Învierii şă se aprindă pe dealuri focurile de veghe. Din acel moment salutul obişnuit era înlocuit cu “Chrisos a înviat!”, la care se răspundea “Adevărat a înviat!”, salut păstrat până la Înălţarea Domului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
