Ofertă fabuloasă pentru Florin Andone. 13 milioane de euro din Premier League

Florin Andone are şansa de a face pasul spre cel mai spectaculos campionat din lume în această vară. 

Televiziunea britanică Sky Sports anunţă că formaţia engleză Burnley a făcut o ofertă de 13 milioane de euro pentru vârful român de la Deportivo La Coruna, scrie Prosport.

Gruparea aflată la al doilea sezon în Premier League tocmai şi-a vândut principalul atacant, pe Andre Gray, la Watford, în schimbul sumei de 21 milioane de euro, iar acum caută să-şi completeze linia ofensivă.

În prima etapă a sezonului, Burnley a reuşit o mare surpriză şi a învins campioana Chelsea chiar pe Stamford Bridge, scor 3-2, după ce la pauză conducea cu 3-0.

În vârstă de 24 de ani, Florin Andone joacă la Deportivo La Coruna din vara lui 2016, când a fost cumpărat de galicieni de la Cordoba, cu 4,7 milioane de euro, plus 30% dintr-un viitor transfer.

În primul său sezon la Deportivo, Andone a jucat 37 de partide în La Liga şi a marcat 12 goluri.

15 selecţii are Florin Andone în naţionala României, pentru care a marcat o singură dată, într-un amical cu Italia, scor 2-2

Promovată pentru prima dată în istorie în Premier League la finalul stagiunii 2015/2016, Burnley s-a salvat relativ uşor de la retrogradare în stagiunea trecută, terminând campionatul din Anglia pe locul al 16-lea, cu şase puncte peste Hull City, prima echipă care a mers în Championship.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel