Mișcarea lui MRU după moțiune: o singură variantă așteaptă aprobarea de la Cotroceni

mot1 copy
mot1 copy

Strategii Puterii au decis, deja, care va fi următoarea lor mișcare politică, după moțiunea de cenzură. Indiferent de rezultat, Mihai Răzvan Ungureanu are o singură variantă. Împreună cu o parte a PDL, grupată în jurul intelectualilor, reformiștilor și a unor foști liberali, veniți mai târziu în partid, va lansa Mișcarea Răzvan Ungureanu, la care se poate asocia și o parte a ”doamnelor” lui Băsescu. Declararea intenției ar putea fi făcută imediat după aflarea rezultatului la votul cu bile, pentru a specula momentul emoțional și a avea cea mai largă acoperire media posibilă.

MRU va avea două tactici de discurs, adecvate situației care va rezulta în urma votului. Dacă moțiunea trece, el va acuza clasa politică, traseiștii și lipsa de consistență a politicienilor ”vechi”, declarând că lansează Mișcarea către o nouă politică,  ambiționat de opoziția lor la reformă. În mesaj se vor strecura și aluzii la trădarea unor pedeliști, ca să justifice nevoia unui nou partid. Discursul de lansare ar urma să fie un rechizitoriu la adresa demagogiei și populismului vechilor polititicieni, care nu au ideologie și se asociază în coaliții ”monstruoase”, dar  și o chemare la luptă a celor care vor reforma clasei politice și a statului.

În cazul în care guvernul va supraviețui moțiunii de cenzură, MRU va declara că votul îl împinge la luptă, fiindcă i-a dovedit că o mare parte a parlamentarilor a înțeles mesajul său reformist. Astfel, ar avea de partea sa și politicienii reformiști și societatea, va susține Ungureanu. Strategia sa se va baza pe sporul de imagine consecutiv unei victorii în Parlament, ce trebuie fructificat urgent, pentru a nu se repeta scenariul din martie-aprilie, când cota de încredere a lui MRU s-a prăbușit cu 30 la sută.

În cazul că moțiunea trece, Ungureanu ar mai putea simula un pseudo-conflict cu Traian Băsescu, care l-ar desemna din nou premier. Scopul este inducerea în percepția publică a unei separări între Băsescu și Ungureanu, care să crească șansele acestuia de a păstra o cotă de încredere de peste 20 la sută. Astfel, Ungureanu ar urma să refuze postul, declarând că nu-și dorește funcția, că USL ar trebui să-și asume răspunderea actului pe care l-a realizat (moțiunea), iar el, Ungureanu, va încerca să ia Puterea prin alegeri, în fruntea Mișcării.

Strategia propusă  pentru MRU așteaptă încă validarea de la Cotroceni. Traian Băsescu analizează toate scenariile și urmează să ia o decizie în cursul zilei de vineri. Cea mai mare temere a sa este că simularea conflictului cu Ungureanu ar putea da Opoziției prilejul operațiunilor de suspendare. De asemenea, Băsescu ar fi preferat să aștepte rezultatele de la locale, pentru a lansa sau nu Mișcarea. Din păcate, este silit să urgenteze o decizie, din cauză că prăbușirea lui MRU în sondaje este mai rapidă decât s-a anticipat, ca și disoluția PDL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel