Mircea Badea s-a CRUCIT când a auzit ce s-a spus la Antena 3! A răbufnit, în direct, pe post!

Mircea Badea aproape nu a mai suportat când a auzit ce se discuta la Antena 3 și a răbufnit. Și-a făcut cruce de mai multe ori până a intervenit.

Mircea Badea a reiterat că nicăieri în lume, asimptomaticii nu au fost băgați în spital cu forța, așa cum s-a întâmplat în România.

Sociologul Marius Pieleanu a spus că ar trebui să ne aducem aminte de primarii din Italia care se rugau de oameni să stea acasă.

”Exact, să stea în casă, nu în spital cu forța! Asta zic și eu!”, a intervenit Renate Weber, Avocatul Poporului, la Antena 3.

Apoi, Mircea Badea a spus: ”Discuția asta a ajuns într-un stadiu… Dacă noi, după atâtea luni o ardem cu aceeași paradigmă și spunem că și în Franța, și-n Italia a fost ca la noi (n.r. - cu internarea asimptomaticilor)… Dacă în Italia și Franța a fost ca la noi, hârtia pe care scrie așa ceva, eu o mănânc în direct! O mâncați și dumneavoastră? Nu mai pot cu prostia asta că a fost la fel peste tot! Nu a fost la fel peste tot! Nu a fost!”

Decizia CCR

În ţările civilizate precum Marea Britanie, Suedia, Danemarca sau Franţa, pacienţi asimptomatici nu sunt internaţi în spital nici măcar o zi. În acest context, amintim că judecătorii CCR au decis că nu este constituţional ca printr-un simplu ordin de ministru cetăţenii să fie trimişi în carantină, izolare ori în spital, deşi sunt infectaţi cu Covid-19.

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională, la începutul lunii iunie, articolele din legea privind starea de alertă prin care se stabilesc contravențiile și amenzile pentru încălcarea legii. De asemenea, Avocatul Poporului a contestat și articolul prin care Parlamentul aprobă starea de alertă instituită prin hotărâre de guvern.

„O altă critică de neconstituţionalitate se referă la trimiterile din cuprinsul legii la norme legale inexistente în fondul activ al legislaţiei (art. 65, art. 66, art. 67). Astfel, prevederile adoptate în acest mod, şi anume prin trimitere la norme legale inexistente, aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în privinţa clarităţii şi previzibilităţii legii", a arătat Avocatul Poporului, care consideră că prevederile care stabilesc nivelul amenzilor sunt neconstituționale pentru că ori sancționează contravenții al căror conținut nu e clar ori sancționează fapte care nu există.

De asemenea, Avocatul Poporului a sesizat CCR pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/2020 care prevede carantina pentru persoanele care vin din zonele afectate de pandemia de coronavirus.

„În cazul epidemiilor/pandemiilor sau situațiilor de urgență de sănătate publică internaționale declarate de Organizația Mondială a Sănătății, dacă exista un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internațional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experți ai Ministerului Sănătății, ministrul sănătății instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor”, se arată în articolul atacat la CCR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel