IPF Daniel a scris familiei copilului ucis de câini

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a adresat familiei Valentin Anghel un mesaj de compasiune, în care își exprimă mâhnirea față de moartea tragică a fiului lor Ionuț, "o dramă care a îndurerat întreaga societate românească". Iată care a fost mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel familiei îndurerate: "Familiei Domnului VALENTIN ANGHEL, Bucureşti Îndurerată familie, Am aflat cu multă mâhnire vestea trecerii din această viaţă într-un mod atât de tragic a fiului dumneavoastră Ionuţ, o dramă care a îndurerat întreaga societate românească. În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru dumneavoastră şi pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Ionuţ, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune. Suntem alături de dumneavoastră şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Care a spus: „Lăsaţi copii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor” (Matei 19, 14), să primească în pace sufletul nevinovatului copil Ionuţ şi să-l sălăşluiască în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată, † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române". Familia Valentin Anghel și-a îngropat astăzi fiul cel mic, Ionuţ, în vârstă de patru ani, care a decedat în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei. Și fratele lui Ionut, în vârstă de șase ani a fost atacat, de asemenea de aceeiași câini fără stăpân, însă a reușit să se salveze, deși a fost mușcat de un picior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel