PF Daniel, mesaj după decapitarea celor 21 de creștini de SI

Preafericitul Părinte Daniel a transmis condoleanţe familiilor celor 21 de creştini ucişi de Stat Islamic (SI) în Libia.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române i-a adresat un mesaj de compasiune Sanctităţii Sale Tawadros II, Papă şi Patriarh al Bisericii Copte.

"Am aflat cu durere şi îngrijorare despre cei 21 de creştini egipteni aparţinând Bisericii Copte, ucişi în Libia de către militanţi ai grupării Stat Islamic (ISIS). Această acţiune este încă o dovadă tristă a folosirii religiei ca pretext pentru a justifica acţiuni teroriste prin care, de fapt, este negat rolul religiei ca factor al păcii spirituale şi sociale", scrie PF Daniel, conform Mediafax.

Totodată, el adresează, în numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, condoleanţe familiilor celor ucişi şi întregii Bisericii Copte.

VEZI ȘI: 21 de creștini decapitați. STATUL ISLAMIC-înregistrare video șocantă

"Ne rugăm ca astfel de acţiuni îndreptate împotriva oamenilor inocenţi să nu se mai repete, şi nici religia să nu mai fie folosită pentru a justifica violenţa, ci pentru a promova pacea între popoare", mai spune Patriarhul.

Gruparea extremistă sunnită Stat Islamic a difuzat duminică o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de bărbaţi pe care îi prezintă ca fiind egipteni de confesiune creştină recent răpiţi în Libia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel