Iohannis, la Ziua Canadei: Românii așteaptă ridicarea completă a vizelor

Rodica Mitu / 29 iun 2017 / 19:38
Descriere foto:

Pentru români, relația transatlantică este vitală, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis, la recepția de Ziua Canadei.

Șeful statului a vorbit despre faptul că românii așteaptă ridicarea completă a vizelor de intrare în Canada. El a subliniat colaborarea româno-canadiană în interiorul NATO, dar și despre comunitatea de români din această țară.

"Ultimul secol a adus Canada și România tot mai aproape, chiar dacă distanța geografică a rămas aceeași. Este meritul românilor care, la început de secol XX, au pornit într-o aventură de pionierat și s-au stabilit în provincii canadiene ca Manitoba sau Alberta", a spus Klaus Iohannis.

El a spus că acestora le-au urmat "alte valuri de români care au dorit să facă din Canada a doua casă". "Comunitatea originară din România are acum peste 200.000 de reprezentanți, fiind bine integrată și îmbogățind, zi de zi, națiunea canadiană. Astăzi, România și Canada fac parte din aceeași comunitate de valori și depun eforturi comune pentru găsirea de soluții problemelor majore cu care ne confruntăm în prezent", a punctat președintele.

Klaus Iohannis a amintit că, în cadrul NATO, România și Canada "luptă împreună pentru securitatea comună și valorile în care cred".

[citeste si]

"Prezența Forțelor Canadiene pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în România, ca parte a operațiunii 'Reassurance' demonstrează elocvent angajamentul Canadei pentru apărarea colectivă, principiul central al Alianței. România și românii apreciază profund aceste eforturi solidare. Relația dintre România și Canada este, de asemenea, completată de apartenența României la Uniunea Europeană", a punctat el.

De asemenea, șeful statului a vorbit despre relația transatlantică în viziunea românilor. "Pentru noi, relația transatlantică este vitală și vom rămâne promotorii fermi ai consolidării sale. România este convinsă că cele două acorduri cuprinzătoare semnate de Canada cu Uniunea Europeană și statele membre vor contribui semnificativ la dezvoltarea relațiilor politice și economice între cele două maluri ale Atlanticului", a subliniat Iohannis.

El a arătat că Acordul pentru Parteneriat Strategic, aplicat provizoriu din aprilie, și Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA) reprezintă "două tratate istorice care aduc cooperarea dintre Canada și statele membre ale Uniunii Europene la un nivel superior de angajament".

Iohannis a vorbit și despre recenta decizie de a elimina obligativitatea vizelor pentru români.

"Mă bucur să constat că prima fază a procesului a fost parcursă cu succes, astfel că la 1 mai a fost eliminată parțial obligativitatea vizei. Cetățenii români așteaptă cu nerăbdare ridicarea completă a vizelor începând cu 1 decembrie 2017, care, iată, va fi un frumos omagiu de Ziua Națională a României. Avem, așadar, toate perspectivele pentru întărirea și dezvoltarea relației noastre speciale", a spus Klaus Iohannis.

La rândul său, ambasadorul Canadei la București, Kevin Hamilton, a amintit că în 2017 se împlinesc 150 de ani de istorie a Canadei și 50 de ani de relații diplomatice cu România, potrivit Agerpres.

"Dacă ne uităm în urmă la ultimii 50 de ani, este impresionant să realizăm cât de departe a ajuns România și la cât de multe încercări dificile au fost supuși românii în tot acest timp, dar și relația aprofundată și valoroasă pe care am reușit să o dezvoltăm între națiunile noastre. Astăzi, Canada și România sunt aliați strategici, parteneri comerciali și prieteni", a spus el.

Diplomatul a vorbit și despre contextul din prezent. "Prietenia între națiuni este deosebit de importantă atunci când vremurile sunt nesigure. Cred că se poate spune că, în ultimii ani, lumea traversează o perioadă de incertitudine și nesiguranță. Ne confruntăm cu amenințări precum terorismul, schimbările climatice, manifestări de intoleranță și ignoranță, crize economice și politice", a spus el.

Diplomatul a menționat și calitățile de lider pe care le-a demonstrat șeful statului român. "Pe parcursul existenței unei națiuni, vremurile nesigure necesită un anumit tip de lideri. Lideri care demonstrează prin exemplul propriu sprijin pentru domnia legii, angajament în slujba dezvoltării și tărie de caracter. Domnule președinte, sunteți și ați demonstrat că sunteți liderul de care România are nevoie astăzi. Este un adevărat privilegiu să vă avem astăzi aici în calitate de oaspete de onoare", a spus ambasadorul Canadei.