Ilie şi Ioana Năstase, ajutor pentru refugiaţii din Ucraina: Am zis da fără să stau pe gânduri

Ioana și Ilie Năstase/ sursa foto Facebook
Ioana și Ilie Năstase/ sursa foto Facebook

Ioana Năstase, soţia lui Ilie Năstase, a explicat cum i-a ajutat pe refugiaţii ucraineni, după ce i s-a cerut intervenţia în acest sens. 

"'Doamna Ioana, știu că aveți sufletul mare! Nu vreți să aveți grijă de o familie tânără de ucraineni?' Iar eu am zis da fără să stau pe gânduri!

Ce am văzut în vamă acolo, nu am reușit nici acum să uit. Bieții oameni vin asemenea vitelor, cu Bacul, în încercarea de a scăpa de război. Eram pregătită să am grijă de unul, doi sau trei ucraineni, dar când mi s-a telefonat și mi s-a spus că voi avea parte de opt persoane, mi s-au cam înmuiat picioarele.

Însă am mers hotărâtă după ei. Apartamentul meu din Constanța are trei camere și am făcut un calcul că vor încăpea, într-un fel sau altul!

Când mă văd parcă-l văd pe Dumnezeu. În primele zile erau foarte speriate, săracele. Și obosite! Aproape cădeau din picioare. Nu mă înțeleg chiar ușor cu ele, dar mai cu ajutorul unor cuvinte din limba engleză, mai cu ajutorul limbajului semnelor, ajungem la un compromis bun pentru ambele părți!", a spus Ioana Năstase, citată de Digisport.

În total, 10 refugiaţi cazaţi

După ce a cazat cei opt refugiați din Ucraina în primă fază, Ioana Năstase a mai primit încă două tinere, una dintre ele fiind chiar cu un copil în brațe, în momentul în care i-a bătut la ușă.

”(n.r. în momentul în care alte două persoane i-au bătut la ușă) Nu mai știam ce să fac! Nu vroiam să renunț la ultimele, dar nici nu aveau toți loc în acel apartament. L-am sunat pe fiul meu, care m-a trimis direct la el acasă.

Așa se face că ultimele două tinere și bebelușul sunt cazate acasă, la băiatul meu. Aș vrea să vă spun că nu regret niciun moment gestul. Și dacă ar fi trebuit să-mi vând câte ceva, ca să am grijă de ele, aș fi făcut asta!

Am uitat de propriile mele probleme. Nici nu se compară certurile mele cu Ilie pe lângă ce trăiesc oamenii ăștia. Și vreți să vă spun ceva. Eu cred că mi i-a trimis Dumnezeu.

Am uitat de problemele mele, încercând să-i ajut! Dar nu, nu l-am uitat nici pe Ilie. Tocmai i-am făcut o programare la RMN, la cererea lui. Am decis să aștept și să văd ce-mi mai cere bunul Dumnezeu!”, a mai spus soția lui Ilie Năstase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel