Hub-ul de tehnologie şi spaţiul de coworking Silicon Forest din Cluj-Napoca se extinde cu un al doilea sediu

Hub-ul de tehnologie şi spaţiul de coworking Silicon Forest, deschis în 2018 în Cluj-Napoca, a ajuns la un grad de ocupare de 85% în prezent, iar iniţiatorii proiectului pregătesc inaugurarea unui al doilea astfel de loc, în acelaşi oraş, potrivit unui comunicat de presă al dezvoltatorilor, transmis joi Agerpres.

În cadrul spaţiul de lucru nonconformist, companiile reprezintă 80% din total, în timp ce restul de 20% sunt freelanceri. 

"Silicon Forest a pornit la drum ca un spaţiu de coworking şi hub de tehnologie, care să satisfacă cea mai mare nevoie pentru start-up-uri şi freelanceri: un spaţiu modern de lucru, pentru care preţul să fie adaptat la nevoi. În prezent, 20% din spaţiul Silicon Forest e ocupat de freelanceri, restul de 80% revenind firmelor. În primul an de activitate, compania a reuşit să atragă clienţi din IT şi domenii conexe, cum ar fi Digital Marketing, SEO, Design, Proiectare Automotive, AI, Programare, dar şi agenţii de PR şi organizare de evenimente", notează sursa citată. 

Chiria pentru un spaţiu în cadrul Silicon Forest variază în funcţie de nevoile solicitanţilor. Astfel, o companie din Marea Britanie, Winnow Solutions, ce dezvoltă un produs inovator, care ajută la reducerea semnificativă a risipei de mâncare în bucătării industriale, precum cele din industria hotelieră, restaurante, cantine şi şcoli, folosind inteligenţa artificială, a demarat afacerea cu trei oameni, iar în decurs de un an a ajuns la 30 de angajaţi. "Pe parcursul unui an, britanicii au plătit pentru câţi oameni au avut, ceea ce a fost un mare ajutor din punct de vedere financiar şi logistic", precizează deţinătorii hub-ului tehnologic.

"Odată cu internetul, a fost o explozie a industriilor de toate felurile. Implicit, trebuia să se schimbe şi modul în care lucrăm şi asta am vrut noi să facem cu Silicon Forest, să întindem o mână de ajutor tuturor celor care nu se mai regăsesc în stilul vechi de muncă la birou, dar şi celor care sunt în freelancing (...) Vedem oameni din companii diferite care leagă prietenii, firme care se consultă cu alte firme, dar şi parteneriate încheiate aici şi proiecte lucrate împreună. Avem, de exemplu, firma Mejix, care dezvoltă produsul Dine Market pentru piaţa de restaurante din Statele Unite ale Americii şi colaborează pe partea de dezvoltare aplicaţii mobile cu altă firmă din comunitate, Tapptitude, iar pe partea de digital marketing există o altă colaborare, tot în comunitate, srd-media. Avem start-up-uri care s-au dezvoltat de la zero la noi în comunitate şi care sunt deja foarte promiţătoare pentru investitori. Un exemplu ar fi colegii de la Bookingham, un startup care reinventează şi simplifică sistemul de rezervări şi lead generation pentru saloane, restaurante, ateliere şi orice alt tip de afacere din domeniul serviciilor (...)", a declarat Gabriel Rusu, co-fondator Silicon Forest.

Ca urmare a succesului Silicon Forest, proiectul urmează să se extindă cu un al doilea sediu, ce va putea să găzduiască evenimente de până la 100 de persoane, dar şi firme care au peste 50 de angajaţi. Planul tarifar de închiriere va fi similar cu cel practicat în cazul primului sediu.

Noul spaţiu va avea aproximativ 1.200 mp şi va fi amplasat lângă Parcul Central din Cluj-Napoca. 

Silicon Forest este un hub de tehnologie şi spaţiu de coworking, deschis anul trecut, la finalul lunii iunie. Hub-ul a fost deschis după o investiţie de 200.000 de euro, într-o clădire proiectată pentru spaţii de birouri. Clădirea se înalţă pe şase niveluri şi are o suprafaţă de peste 1.350 mp, şi cuprinde spaţii de birouri, o terasă şi o cafenea. 

Silicon Forest se adresează industriei IT&C, precum şi companiilor, respectiv liber-profesioniştilor din alte domenii de business.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel