Gheorghe Hagi: Chindia e un adversar care a progresat de la meci la meci

Antrenorul formaţiei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că adversarul de vineri, Chindia Târgovişte, a progresat foarte mult de când a promovat în Liga I. 

'E un meci acasă, sunt trei puncte foarte importante pe care ne dorim să le luăm, să facem un meci bun contra unui adversar care a progresat de la meci la meci. Au demonstrat şi ei, şi Clinceni, că, deşi au venit din Divizia B, joacă foarte bine anul acesta. E o echipă care joacă fotbal şi e disciplinată, agresivă. Viorel Moldovan e un antrenor care întotdeauna a muncit bine şi face lucruri foarte bune, a jucat la nivel foarte mare şi le transmite acest lucru şi jucătorilor. Se vede pe teren că e o echipă căreia îi place să joace fotbal.

Trebuie să ne impunem, să ne facem jocul nostru, să marcăm şi să câştigăm. Sunt necesare, ne dorim cele trei puncte, pentru că jucăm acasă şi sunt foarte importante pentru noi. Suntem încrezători', a declarat Hagi. Tehnicianul nu s-a arătat total nemulţumit de înfrângerea din partida cu Dinamo, spunând că e normal ca jucătorii săi să lase spaţii în apărare întrucât FC Viitorul este o echipă care joacă foarte mult în atac: 'Ar fi foarte important ca suporterii să vină în tribune pentru că îi dau jucătorului adrenalină şi plăcerea de a juca fotbal.

Avem nevoie de ei. Sperăm să facem cât mai puţine greşeli şi să avem cât mai multe reuşite, dar când te gândeşti să ataci tot timpul, normal că laşi spaţii şi mai faci anumite greşeli aşa cum a fost la meciul cu Dinamo. Dar asta este, doar cine nu intră în teren nu greşeşte, nu trebuie să uităm şi de lucrurile bune pe care le-am făcut până în momentul de faţă. Ne pare rău că am pierdut cu Dinamo, dar am fost aproape să marcăm şi să schimbăm soarta meciului. Sunt multe meciuri în faţă, e o luptă pe care o duce fiecare echipă. Şi noi avem obiectivul nostru şi vrem să luptăm pentru el'. Partida FC Viitorul - Chindia Târgovişte, din cadrul etapei a 15-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20:30, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel