GALERIE FOTO OSCAR 2021. Ținute BIZARE pe covorul roșu. Au dat paietele pe teniși și genți în formă de carne sau inimă reală

Ținute diferite la gala Premiilor Oscar de anul acesta. Vedetele au dat paietele și sclipiciul, pe teniși, genși bizare și rochii vaporoase.

Cea de-a 93-a gală a Premiilor Oscar a fost una specială și cu totul diferită. Până și ținutele vedetelor care au participat, într-un număr mult mai mic față de alți ani din cauza pandemiei de COVID-19, au fost impresionante, în tonuri elegante, dar mult diferite de alte ediții, mult mai lejere și simple.

Din fericire pentru acestea, nu a mai fost nevoie de măști de protecție, pentru că toți cei prezenți la gală au fost testați și vaccinați anti-Covid, așa că au putut să-și facă apariția ca în vremurile de dinainte de pandemie.

Ce ținute au purtat vedetele

Vezi ținutele vedetelor în GALERIA FOTO

Actrița Viola Davis, nominalizată pentru rolul din filmul "Ma Rainey’s Black Bottom", a purtat o rochie albă semnată de Alexander McQueen, în timp ce Zendaya a optat pentru o rochie galbenă, cu abdomenul la vedere.

Potrivit publicațiile Vogue, ținuta de la Valentino a Zendayei este inspirată de la celebra cântăreață Cher.

Amanda Seyfried, nominalizată la categoria "Cea mai bună actriță în rol secundar" pentru rolul din filmul "Mank", a îmbrăcat o rochie roșie top prințesă, cu decolteul adânc.

Chloe Zhao, câștigătoarea premiului pentru "Cel mai bun regizor", a ales o ținută simplă, dar specială, la care a adăugat o pereche de teniși albi.

La brațul partenerului său de viață, Marcus Mumford, actrița Carey Mulligan, nominalizată la categoria "Cea mai bună actriță" pentru rolul din "Promising Young Woman", a ales o rochie spectaculoasă de un galben metalic.

Leslie Odom Jr., nominalizat la categoria "Cel mai bun cântec"" pentru interpretarea piesei "Speak now" din filmul "One Night in Miami". Artistul a purtat un costum complet auriu, care l-a avantajat în totalitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel