Gâdea, mesaj emoționant pentru Iulius Filip: Călăul dumneavoastră este procuror general

Mihai Gâdea i-a transmis un mesaj emoționant dizidentului anticomunist Iulius Filip, care a împlinit, astăzi, 72 de ani.

"La mulţi ani, domnule Iulius Filip, oriunde v-aţi afla în seara asta, oricât de greu v-ar fi! Sper din toată inima ca băiatul sau fetiţa dumneavoastră, soţia sau cineva apropiat dumneavoastră să vă spună că noi ne gândim la dumneavoastră, că ne rugăm pentru dumneavoastră, iar dumneavoastră pentru noi aţi devenit una din cele mai importante figuri ale acestei ţări din perioada comunistă şi dintotdeauna. Aţi avut curaj când nimeni nu prea avea. I-aţi înfruntat pe cei mai mari neavând de partea dumneavoastră decât propria conştiinţă, pe Dumnezeu şi pe cei dragi, în sensul strict al familie. În momentul în care aţi fost băgat la belciug, când aţi fost umilit aţi răspuns cum răspund oamenii mari, cu demnitate, cu onoare şi cu curaj. Atâţia ani în acea temniţă a Aiudului, cu toate acele figuri sinistre... Era foarte posibil să nu mai ieşiţi de acolo. Am înţeles acest lucru din toate povestirile şi dumneavoastră, cu inteligenţa nativă, aţi înţeles că atunci când aţi ajuns la nişte kilograme, ale unui prizonier de la Auschwitz, v-aţi pus întrebarea dacă veţi ieşi viu de acolo şi Dumnezeu v-a ajutat", a spus Mihai Gâdea în timpul emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3. 

Vezi și: Iulius Filip, zi de naștere. Oana Zamfir: Mizeria umană se manifestă până în ultima clipă

"Nu v-a fost frică nici de moarte"

"Nu v-a fost frică nici de moarte, în faţa propriilor convingeri, neavând nicio clipă sentimentul că ce faceţi dumneavoastră se vă afla vreodată pentru că dumneavoastră ştiaţi ce ar fi putut să se întâmple dacă aţi fi murit. Era o groapă comună în care erau aruncaţi deţinuţii politici şi probabil că familia ar fi aflat mulţi ani mai târziu sau cine ştie dacă ar fi aflat vreodată, până în 1989 pentru că ani de zile familia nu a ştiut nimic despre dumneavoastră. V-au băgat la spitalul de nebuni şi v-au făcut o serie de injecţii poate, poate veţi ceda. Azi, când este ziua dumneavoastră, nu am nicio îndoială că în fața bolii şi în fața momentelor grele aveţi aceeaşi demnitate. Acum, însă, puteţi fi mult mai liniștit în această bătălie pentru că mulţi oameni din această ţară ştiu cine sunteţi. Dar mai ales ştiu în ce credeţi. În vremurile acelea, nu aţi căutat validarea nimănui. Din păcate, generaţia mea şi cei care au venit după dumneavoastră şi contemporanii dumneavoastră am căutat validările altora. Dar ceea ce eu am învăţat de la dumneavoastră şi lucrul pentru care vreau să vă mulțumesc este că dumneavoastră nu aţi căutat validarea nimănui, ştiind bine că, de fapt, convingerile dumneavoastră sunt de partea adevărului. Şi oare de la cine aţi fi putut dumneavoastră să primiţi validare? De la o serie întreagă de invalizi moral?", i-a mai transmis Mihai Gâdea lui Iulius Filip.

"Unul dintre călăii dumneavoastră este procuror general"

"Nu ştiu câte mesaje aţi primit astăzi şi îmi cer scuze pentru faptul că nici preşedintele României, nici prim-ministrul, nimeni dintre toţi anticomuniştii de astăzi nu au găsit un moment în care să vă transmită aceste lucruri şi poate primarul din Cluj, acolo unde este locuinţa dumneavoastră, să organizeze într-un loc public, acel gen de spaţiu în care oamenii să aducă o floare, o felicitare.

România de astăzi este în aceeaşi bătălie dintotdeauna, pe care o cunoaşteţi. Adevăraţii eroi sunt ţinuţi departe de opinia publică, iar impostorii, oamenii care nu au niciun fel de fibră morală, ei sunt cei care conduc astăzi. Unul dintre călăii dumneavoastră este procuror general al României încă. Şi probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care nimeni dintre cei care ar fi putut face astăzi un moment special din ziua dumneavoastră de naştere şi, folosind acest moment, să ofere naţiunii încă o dată figura dumneavoastră remarcabilă, nu au făcut nimic. Dar nu mă îndoiesc că dumneavoastră probabil că i-aţi iertat pentru că aceasta este o altă mare virtute a unui om de calibrul dumneavoastră", a mai spus prezentatorul tv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel